10 miliarde pentru trotuarele de pe străzile Râmnicu Vâlcea şi Victoriei

Străzile Râmnicu Vâlcea şi Victoriei au intrat în atenţia administraţiei publice locale, până la sfârşitul anului urmând ca trotuarele să fie refăcute. La începutul anului au fost estimate nişte sume pentru realizarea acestor lucrări, dar s-a dovedit că banii nu ajungeau. „Am estimat nişte sume la începutul anului, dar avem nevoie de o rectificare de buget, pentru că estimările noastre reprezintă doar jumătate din costuri”, a declarat primarul Nicolae Diaconu. El a mai spus că pe trotuarele celor două artere importante ale municipiului vor fi montate pavele. „Intenţionăm să punem pavele pentru că sunt mai ieftine şi pe toată suprafaţa trotuarelor avem conducte de apă şi branşamente. Dacă apar avarii, pavelele vor fi scoase mai uşor”, a justificat primarul. Edilul a afirmat că modernizarea trotuarelor va ajunge până în curţile locuitorilor străzilor respective. „Vom face şi intrările în curţile oamenilor, pe banii noştri, pentru ca strada să arate mai bine”, a mai spus Diaconu.
Suma alocată acestei modernizări fiind importantă, lucrarea va fi scoasă la licitaţie pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) cât de curând. „Dacă vremea va ţine cu noi, nu va ninge şi nu va îngheţa, putem moderniza trotuarele de pe străzile Victoriei şi Râmnicu Vâlcea până la sfârşitul anului acesta”, a mai declarat primarul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email