1 Decembrie la Curtea de Argeş. Defilare cu torţe pe Bulevard, iluminat festiv aprins

1 Decembrie a fost sărbătorit şi la Curtea de Argeş ca peste tot în ţară cu o mulţime de festivităţi, iar seara a fost aprins iluminatul de sărbători.

Manifestările au avut loc sâmbătă, şi au început cu prezentare de tehnică şi armament specifică Vânătorilor de Munte, Poliţiei, Jandarmeriei şi I.G.S.U. şi a continuat la Muzeul Municipal cu proiecţia filmului documentar „Inima Nomadă a Marii Uniri”. După amiază, la Mănăstire, au avut loc prezentarea onorului oficialităţilor şi trecerea în revistă a gărzii de onoare , intonarea imnului naţional al României, oficierea serviciului religios şi festivitatea de depunere de coroane şi jerbe de flori la mormintele familiei regale a României din Mănăstire şi din Necropolă. La final, pe Bulevardul Basarabilor a avut loc retragerea cu torţe de la Mănăstirea către Biserica Domnească. Au fost depuse de coroane de flori la Cimitirul eroilor, monumentul veteranilor de război, monumentul eroilor Argeşeni căzuţi în Primul Război Mondial, statuia lui Basarab I şi statuia lui Mihai Viteazul. Seara, oraşul s-a luminat de sărbătoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email