1.900 de fermieri primesc banii pentru subvenţii în avans

Fermierii din zonele defavorizate vor primi în următoarea perioadă banii în avans pentru subvenţiile pe suprafaţă pentru anul 2013. Astfel, de aceşti bani vor beneficia 1.900 de fermieri din cinci localităţi arondate centrului local al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. „Începând de ieri au intrat în plată dosarele fermierilor din zonele defavorizate. Aceştia vor primi 75% din suma cuvenită, ceea ce înseamnă 107 euro pentru fiecare hectar. La centrul nostru sunt arondate cinci localităţi clasate ca zone defavorizate. Acestea sunt comunele Corbeni, Arefu, Cicăneşti, Sălătrucu şi Şuici. În prima fază vor intra la plată 1.500 de fermieri, din cei 1.900 aflaţi în aceste localităţi. Ceilalţi 400 vor primi banii numai după ce se va desfăşura controlul în teren”, a declarat Nicolae Tomescu, şeful centrului local APIA. Acordarea plăţilor în avans este justificată de necesitatea pregătirii unor măsuri administrative care să asigure efectuarea plăţilor către toţi solicitanţii, până la finalul implementării Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013, dar şi pentru a veni în sprijinul fermierilor în vederea acoperirii cheltuielilor necesare pentru înfiinţarea culturilor de toamnă şi pentru a încuraja respectarea bunelor practici agricole şi de mediu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RSS
Follow by Email