1,74 miliarde pentru reparaţii la şcoli

174.000 de lei a alocat Consiliul Local Curtea de Argeş, din fondul de rezervă, pentru mai multe lucrări de întreţinere şi reparaţii la câteva unităţi de învăţământ din municipiu. Astfel, Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă” a primit 59.000 de lei pentru amenajarea laboratorului de biologie şi refacerea acoperişului distrus de un trăznet în urmă cu o lună, 50.000 de lei a primit Liceul Tehnologic Auto pentru reparaţii la clădirile liceului şi la clădirea care adăposteşte Şcoala Gimnazială „Sf. Apostol Andrei”, Şcoala „Basarab I” a primit 30.000 de lei pentru reparaţii la sălile de clasă, Liceul Tehnologic Forestier a primit 20.000 de lei pentru repararea centralei termice, iar Grădiniţa cu program prelungit „Academia Piticilor” a primit de la bugetul local 15.000 de lei pentru achitarea utilităţilor şi pentru reparaţii curente. Rectificarea bugetului, în urma căreia au fost repartizate aceste sume, a fost făcută la sfârşitul lunii iulie, la şedinţa ordinară a Consiliului Local.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

RSS
Follow by Email