Banner

Cauta in site

Peste 4.300 de argeşeni deţin arme de foc PDF Imprimare Email
Scris de Gabriela Oprea   
Joi, 02 Februarie 2012 09:34
În evidenţele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş sunt înscrişi  4.385 de posesori legali de arme letale şi neletale, care deţin în total 5.705 arme. Mai mult de jumătate dintre armele de foc deţinute sunt cele de vânătoare, iar un sfert sunt pistoale de autoapărare cu gaze ori cu bile de cauciuc. Faţă de perioada similară a anului 2010, în 2011 s-a înregistrat o creştere de 7% a armelor deţinute. Cu ocazia celor peste 181 acţiuni de control efectuate de poliţişti au fost constatate 183 infracţiuni şi au fost aplicate 35 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 18.000 de lei. Totodată s-a dispus confiscarea a 83 arme de foc, 853 de kilograme de substanţe toxice, 6 kilograme de mercur, 680 kilograme de articole pirotehnice, 11.158 de kilograme şi 2.750 de litri de substanţe toxice şi foarte toxice provenite din constatarea unor infracţiuni. Au fost retrase şi 73 permise de arma de la deţinătorii de arme şi muniţii, pentru încălcarea unor dispoziţii legale în vigoare, iar pentru 41 de persoane învinuite sau inculpate în dosare penale s-a dispus măsura suspendării dreptului de a deţine, purta şi folosi arme pe perioada cercetărilor.
Hits: 36
Comments (0)Add Comment

Write comment

security code
Write the displayed characters


busy
 

www.argesmedia.ro

Banner

Barajul VIdraru

Banner

Ultimele comentarii

Costinel Vasilescu: „Am rămas cu bani în sold, în
ne imbolnavim de ignoranta tuturor,ei doar vor fura in continoare si o
Cine ne sabotează Sărbătorile
nui problema,se vor schimba si aceste tevi foarte rapid,mai avem de fu
Am primit la redacţie de la cititori „Apa potabil
are dreptate,apa este scumpa si salariile angajatilor sunt aceleasi de
Ştefan Lăzăroiu: „Promisiunile de asfaltare ale l
Draga Maria, in primul rand vreu sa-ti spun ca nu am auzit inca de tun
Primarul Nicolae Diaconu declară „Mă bazez pe încr
se vede din comentarii cata dreptate are primarul. Asa este. lUCRURI C
Ştefan Lăzăroiu: „Promisiunile de asfaltare ale l
Mărine, dacă vrei să fii credibil vorbeşte, sau mai bine spus,scrie şi
Ştefan Lăzăroiu: „Promisiunile de asfaltare ale l
Domnule Lazaroiu, cred ca manevrele dumneavoastra nu mai tin in blocar
Ce ne-am dori de la viitorul primar
Un singur lucru ne dorim de la viitorul primar. Sa nu il cheme Diaconu
Primarul Nicolae Diaconu declară „Mă bazez pe încr
"AM FĂCUT LUCRURI CARE NU SE VAD". Cata dreptate are. Ce a facut se ve
Ştefan Lăzăroiu: „Promisiunile de asfaltare ale l
Si lazaroiu uita ca el a contestat de 2 ori prin diverse societati mar

Euro Turism

Banner

Cel mai frumos copil

Banner

Ghidul Turismului

Banner

Ghidul Nuntilor

Banner

Ads on: Special HTML
Joomla Templates by Joomlashack