|
|
|
Câţiva căutători de comori au găsit Aur în albia râului Argeş |
|
|
|
|
Scris de Catalin Popa
|
|
Luni, 28 Noiembrie 2011 04:28 |
Foarte mulţi argeşeni au auzit probabil diferite legende despre căutători de aur sau comori îngropate în zona municipiului Curtea de Argeş. Însă, foarte multe dintre acestea au rămas la stadiul de simple poveşti,
transmise din generaţie în generaţie. Cu toate acestea câţiva tineri, majoritatea din Râmnicu Vâlcea, au venit în municipiul nostru să îşi încerce norocul. Astfel, săptămâna trecută, în albia râului Argeş, chiar în apropierea locului unde se desfăşoară târgul de haine second-hand, mai mulţi tineri echipaţi cu cizme înalte şi câteva unelte specifice răscoleau nisipul din râu pentru a găsi bobiţele de metal preţios. „Am venit aici după ce m-am uitat pe internet. Am văzut că au mai fost şi alţii şi am zis să încerc şi eu. Nu pot spune că este o meserie, dar trebuie să facem ceva să câştigăm un ban. Nu vreau să ajung să fur sau să fac alte lucruri. Este greu şi pentru noi, pentru că este frig şi stăm prin apă, dar asta e situaţia. Oricum, când va veni ninsoarea nu mai putem lucra”, spune unul dintre tineri în timp ce caută foiţele de aur. Deşi lucra de câteva ceasuri în albia râului, băiatul nu era prea mulţumit de ceea ce găsise. „Am găsit câteva puncte de aur. Acesta este aur pur, exact aşa cum se găseşte el în natură. Sincer să vă spun, merge foarte prost. Nu câştig mare lucru. Însă, pe aici, pe undeva, este aur, dar nu dăm de el. Păi aceste bucăţele pe care le vedeţi sunt rupte de undeva, au fost măcinate de apă”, ne explică băiatul în timp ce scoate nisip de pe fundul râului. „Banii îi câştigi în funcţie de cât găseşti” Tânărul ne spune că în funcţie de cantitatea găsită poate câştiga între 60 şi 300 de lei pe zi. „Banii îi câştigi în funcţie de cât găseşti. Am găsit cel mai mult într-o zi aproape trei grame de aur. Oricum foarte rar se întâmplă să găseşti asemenea cantitate. Aurul pe care îl găsesc îl duc la bijuterie, unde îl vindem. Nu lucrez cu alte firme”, spune tânărul. Deşi era dezamăgit de cantitatea de aur găsită, băiatul spune că va mai lucra în albia râului Argeş, iar apoi se va duce spre zona judeţului Vâlcea. „Eu sunt din zonă, dar lucrez cu nişte băieţi din Râmnicu Vâlcea. Dacă nu fac treabă aici, o să plec cu ei pe râurile din Vâlcea. Oricum, dacă se strică vremea, nu mai pot lucra”, spune „căutătorul de aur”. Comercianţii din târgul second-hand se uitau şi ei la băieţii care căutau aur la doar câteva zeci de metri de locul unde aveau ei tarabele cu marfă. „Au fost şi ieri băieţii şi azi au venit de dimineaţă. Am stat de vorbă cu ei şi mi-au zis că au găsit ceva aur, dar foarte puţin. Cine ştie, poate o fi mai mult dar nu ai cum să îl găseşti aşa repede. Se zice că aurul se ascunde. Mi-au zis că se fac ceva bani în anumite zile, dar în altele nu prea fac nimic. E şi asta o meserie”, spune Marius, unul dintre comercianţi din târgul second-hand.
 |
|
Ultimele comentarii
Costinel Vasilescu: „Am rămas cu bani în sold, în
ne imbolnavim de ignoranta tuturor,ei doar vor fura in continoare si o
|
Cine ne sabotează Sărbătorile
nui problema,se vor schimba si aceste tevi foarte rapid,mai avem de fu
|
Am primit la redacţie de la cititori „Apa potabil
are dreptate,apa este scumpa si salariile angajatilor sunt aceleasi de
|
Ştefan Lăzăroiu: „Promisiunile de asfaltare ale l
Draga Maria,
in primul rand vreu sa-ti spun ca nu am auzit inca de tun
|
Primarul Nicolae Diaconu declară „Mă bazez pe încr
se vede din comentarii cata dreptate are primarul. Asa este. lUCRURI C
|
Ştefan Lăzăroiu: „Promisiunile de asfaltare ale l
Mărine, dacă vrei să fii credibil vorbeşte, sau mai bine spus,scrie şi
|
Ştefan Lăzăroiu: „Promisiunile de asfaltare ale l
Domnule Lazaroiu, cred ca manevrele dumneavoastra nu mai tin in blocar
|
Ce ne-am dori de la viitorul primar
Un singur lucru ne dorim de la viitorul primar. Sa nu il cheme Diaconu
|
Primarul Nicolae Diaconu declară „Mă bazez pe încr
"AM FĂCUT LUCRURI CARE NU SE VAD". Cata dreptate are. Ce a facut se ve
|
Ştefan Lăzăroiu: „Promisiunile de asfaltare ale l
Si lazaroiu uita ca el a contestat de 2 ori prin diverse societati mar
|
|