Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

La Curtea de Argeş, Trei familii au depus cereri pentru „Prima Casă”

Category: Social Published: Wednesday, 08 July 2009 Written by Andreea Mira
Ieri, BRD a acordat primul împrumut din programul ”Prima Casă”, unei tinere familii din Bucureşti. Tinerii care au luat împrumutul îl folosesc pentru achitarea unui apartament de 2 camere, construit în 1986, care se află în cartierul bucureştean Colentina. Ei au dat un avans de 3.000 euro proprietarilor apartamentului pe care îl cumpără, iar valoarea totală a apartamentului pe care îl cumpără este de 54.500 euro.
La nivel naţional, numărul solicitărilor depuse pentru contractarea unui credit prin programul „Prima Casă” a ajuns la 10.000. Şi la Curtea de Argeş tinerii sunt interesaţi de achiziţionarea unei case prin programul Prima Casă. Mai mulţi argeşeni au cerut informaţii băncilor din municipiul nostru despre desfăşurarea programului. “Am acordat zilnic informaţii cu privire la programul “Prima Casă”. Oamenii sunt interesaţi de obţinerea unui credit de la banca noastră, în vederea cumpărării unei case”, a declarat Leonard Frujinoiu, directorul Sucursalei Alpha Bank din Curtea de Argeş. Tinerii au cerut informaţii şi la alte bănci din oraş pentru a se lămuri cum pot lua parte la acest program, lucru confirmat şi de reprezentanţii Sucursalei Bancpost.
Unii argeşeni nu au stat pe gânduri şi au depus deja cereri de înscriere în program. “Până acum am primit trei cereri pentru Prima Casă, la care încă se lucrează. Costul creditului este în funcţie de durată, până la 20 de ani sau între 20 şi 30 ani, şi se va rambursa în rate egale”, a spus Daniel Negru, directorul Băncii Transilvania, sucursala Curtea de Argeş. Hits: 903

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments

Powered by Komento