Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Încep lucrările la creşă

Category: Social Published: Thursday, 23 January 2020 Written by Interes argesean

Autorizaţia de construire a fost emisă

În 2019, Primăria Curtea de Argeş, prin Direcţia Arhitect Şef, a emis 400 de autoriozaţii de construire, faţă de 373 în 2018. Printre ultimele autorozaţii emise în decembrie, este şi cea pentru o creşă cu patru grupe de copii, care va fi construită pe strada 1 Decembrie, lângă pensiunea consilierului local Ion Şerban, în zona Lukoil. Contractul pentru „Proiectarea si execuţia lucrărilor de "Înfiinţare creşă cu patru săli de grupă” a fost câştigat deSC REPARAŢII MODERNIZĂRI RETEHNOLOGIZĂRI ARGEŞ (RMR) SRL  care va face proiectarea şi lucrarea pentru 2.758.140,00 lei.

Noi reglementări în domeniu

Cei care finanțează și realizează construcții noi sau intervenții la construcții existente au, însă, obligații noi, potrivit unor recente reglementări legale.

Astfel, investitorii care finanțează și realizează investiții sau intervenții la construcțiile existente vor fi obligați să obțină, pe lângă acordurile și avizele prevăzute de lege în prezent, și autorizația de construire și acordul/autorizația administratorului drumului pentru realizarea branșamentelor la rețelele de utilități ale infrastructurii edilitare, cu plata taxelor de racordare aferente branșamentelor. Totodată, investitorii vor efectua recepția finală la expirarea perioadei de garanție, precum și recepția la terminarea lucrărilor de construire pentru lucrările prevăzute în autorizația de construire, numai împreună cu recepția la terminarea lucrărilor branșamentelor la infrastructura tehnico-edilitară aferente ansamblurilor de locuințe individuale și colective, construcțiilor de utilitate publică și căilor de acces. De asemenea, investitorii sunt obligați să realizeze etapa de expertizare a construcțiilor, mai puțin a instalațiilor/rețelelor edilitare, proces realizat de către experți tehnici atestați. Modificarea instalațiilor/rețelelor edilitare aferente construcțiilor expertizate se realizează numai în baza unor documentații tehnice elaborate și avizate în conformitate cu prevederile legale. Predarea către proprietar a construcției se va face numai după admiterea recepției la terminarea lucrărilor de construcții și punerea în funcțiune a branșamentelor autorizate și definitive la rețelele de utilități publice ale infrastructurii edilitare, atât în cazul investițiilor noi, cât și în cazul intervențiilor la construcțiile existente care nu au fost utilizate pe timpul execuției lucrărilor de construcții. Obligațiile conform cărora investitorii trebuie să efectueze recepția la terminarea lucrărilor de construire și recepția finală la expirarea perioadei de garanție, precum și majorarea amenzilor la intervalul de la intervalul de 1.000 lei – 100.000 lei pentru nerespectarea mai multor prevederi vor intra în vigoare în luna februarie.

Intră în vigoare şi modificarile privind autorizarea lucrărilor de construcţii

Alte modificări legislative se referă la autorizarea executării lucrărilor de construcții. Acestea vizează simplificarea procedurii de autorizare prin: –  reducerea numărului formularelor; –  emiterea avizelor/acordurilor pentru utilități urbane – servicii tehnico-edilitare și de gospodărie comunală -, precum și a celor pentru confirmarea asigurării cerințelor esențiale de calitate în construcții, prin Comisia de Acord Unic sau direct de la furnizorii/administratorii acestora; – simplificarea conținutului documentației tehnice – D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții prin preluarea din conținutul-cadru al documentației tehnice – D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții a pieselor scrise și desenate strict necesare.

 În plus, odată cu autorizarea executării lucrărilor de bază, prin autorizațiile de construire/desființare se autorizează și executarea organizării lucrărilor de bază (organizare de șantier).

Hits: 1940

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments (1)