După o şedinţă cu scandal, în care Ionica Radu a fost propusă să-i ia locul, Gabriel Nastea mai rămâne trei luni administrator la Aquaterm

Category: Social Published: Monday, 19 November 2018 Written by Interes argesean

O Adunare Generală Extraordinară a Acţionarilor Aquaterm a avut loc săptămâna trecută. O Adunare Generală cu scandal, în care s-au spus multe lucruri neplăcute şi în care Ionica Radu a fost propusă de consilierul local Ionel Păunescu administrator în locul lui Gabriel Nastea.

Primul punct de pe ordinea de zi a întrunirii a fost prelungirea mandatului administratorului, având în vedere că pe 22 noiembrie expira, iar Consiliul de Administraţie care trebuie să preia conducerea societăţii nu a fost constituit încă. O tensiune evidentă plutea în aer, iar  consilierul local Ionel Păunescu a început prin a propune ca primul punct de discuţie să fie nu doar „prelungirea mandatului administratorului”, ci „prelungirea  mandatului sau numirea unui alt administrator”. El a propus-o pe Ionica Radu administrator şi a şi sunat-o pe angajata Aquaterm să o întrebe dacă e de acord cu asta. Iniţial, doamna a fost de acord, apoi s-a râzgândit, motivând că propunerea e „prea din scurt” şi că nu are timp să se gândească. Momentu la fost penibil, cu Păunescu vorbind la telefon cu Ionica Radu, ceilalţi membri ai Adunării Generale (consilierii locali) vorbind peste el despre tot felul de subiecte, cu un Gabriel Nastea stupefiat şi un Ion Şerban râzând, cumva, complice. Înainte de a se trece la vot Ionel Păunescu a părăsit şedinţa.

Până la urmă Gabriel Nastea a rămas administrator pentru încă trei luni sau până când Consiliul de Administraţie va fi, în sfârşit, ales. După cum aţi aflat din ziarul nostru, procedura de selecţie a membrilor Consiliului de Administraţie (CA) al SC Aquaterm a fost reluată. După ce a fost făcut clasamentul şi lucrurile păreau să se îndrepte către înfiinţarea mult clamatului Consiliu, procedura este reluată din motive complicate dar legale. Practic, pe trei locuri rămase libere se bat funcţionari sau angajaţi ai unor instituţii publice care ar deveni incompatibili în cazul în care ar intra în CA şi ar fi nevoiţi să aleagă între locul din Consiliul de Administraţie şi funcţia pe care o au acum.

Mandat până la înfiinţarea Consiliului de Administraţie

Clasamentul  celor rămaşi în cursă pentru un post în CA este următorul – cel mai mare punctaj, 106,10 puncte, a fost obţinut de Claudia Mihăilescu, urmată de Viorel Popescu, Adriana Ciorbaru, Florin Mitucă, Lucian Sterioiu, Mihai Stoicescu, Gheorghe Alecsei, Constantin Teodorescu. În mod normal, primii cinci puteau  fi membrii CA.  Procedura de selecţie este însă complicată şi trebuie respectată legea privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. „Ultimii trei clasaţi nu au întrunit punctajul necesar pentru guvernanţa corporativă, pentru capitolul din matrice privind guvernanţa corporativă. Au mai rămas cinci persoane. Din aceştia, dl. Viorel Popescu, managerul Spitalului, s-a retras. Când ar fi fost numit ar fi devenit în următoarele 30 de zile incompatibil şi ar fi trebuie să aleagă între Spital şi Aquaterm. Următorul pe listă este dna. Ciorbaru. Prin urmare, dna. Claudia Mihăilescu şi dna. Ciorbaru îndeplinesc punctajele necesare. Ceilalţi ar candida tot pentru poziţia de funcţionar public, unul este angajat al Liceului Tehnologic Forestier iar celălalt lucrează acum la Spitalul Valea Iaşului. Astfel că se reia procedura pentru încă trei persoane”, ne-a spus Dorin Savu, şeful Biroului de Resurse Umane din Primărie.

După ce la Adunarea Generală lui Nastea i-a fost prelungitr mandatul, a fost tras de urechi de Ion Şerban,  care i-a reproşat că nu a  făcut restructurări la societate şi că nu a luat şi alte măsuri „drastice”. „Nu cred că vreunul dintre dumneavoastră aţi fi făcut ceva în condiţiile în care aţi fi avut mandatul prelungitr din trei în trei luni, ca mine”, a spus Gabriel Nastea.

Hits: 591

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments