Sute de copii fără părinţi

Category: Social Published: Thursday, 25 October 2018 Written by Interes argesean

Câteva mii de locuitori ai municipiului Curtea de Argeş sunt plecaţi la muncă în străinătate. O statistică oficială nu există, dar Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) din municipiu are situaţia exactă a copiiilor cu părinţii plecaţi din ţară. „După cum se ştie, au plecat foarte mulţi cetăţeni din municipiul nostru la muncă în străinătate. Totuşi, faţă de anul trecut considerăm noi că numărul a mai scăzut pentru că din cei 484 de copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate la momentul acesta noi mai avem în monitorizare doar 224. Asta ne spune că ori nu se mai pleacă aşa de mult, ori nu ne informează pe noi că pleacă, deşi au această obligaţie prevăzută de lege”, spune Mariana Moise, şeful DAS.

De altfel, legea e foarte clară. Părinţii care au copii minori în îngrijire şi doresc să lucreze în străinătate au obligaţia de a notifica serviciul social din cadrul primăriei cu 40 de zile înainte de a părăsi domiciliul stabil. Mai mult decât atât, părinţii sunt obligaţi să nominalizeze persoana în a cărei grijă şi întreţinere rămân copiii. Acestea trebuie să facă parte din rudele de până la gradul IV inclusiv, să fie cu cel puţin 18 ani mai mari decât copilul care urmează să-i fie încredinţat şi să nu aibă în îngrijire mai mult de trei copii cu vârste cuprinse între 1 şi 8 ani. Nominalizarea se face în baza unui act notarial întocmit în prealabil şi legalizat la notariat, iar nerespectarea acestor prevederi se poate pedepsi cu amendă de la 2.500 la 10.000 de lei.

Hits: 1060

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments