Piaţa Posada aduce pagubă în buget

Category: Social Published: Wednesday, 26 September 2018 Written by Interes argesean

Piaţa Posada din Curtea de Argeş nu este deloc rentabilă. Mai sunt doar doi comercianţi care vând legume şi fructe, iar dacă vreunul dintre ei renunţă, piaţa ar putea fi chiar închisă. „Am scăzut taxele acolo, dar degeaba. Nu este vânzare, oamenii nu se duc la Piaţa Posada şi preferă tot Piaţa Centrală”, spune Marin Florea, şeful Serviciului Public Pieţe, Târguri şi Oboare.

De altfel, problemele sunt vechi la Piaţa Posada. Încă din 2013 fostul primar Nicolae Diaconu declara că „piaţa de la Terasa 1 Mai este singura din municipiu care nu este productivă. Aceasta „mănâncă” din ceea ce se câştigă în celelalte pieţe. Trebuie să găsim soluţii pentru a face ceva. Luăm în calcul şi concesionarea către o altă firmă, dar care să păstreze acelaşi obiect de activitate”, iar fostul viceprimar Costinel Vasilescu spunea în 2011, că „spaţiul este mai potrivit pentru o seră decât pentru o piaţă modernă”.

Prima investiţie cu bani europeni

Discuţia referitoare la utilitatea Pieţei 1 Mai a fost reluată şi de actualul Consiliu Local, după ce precedenţii aleşi au dezbătut preţ de patru ani dacă mai e nevoie de piaţa de la Terasa 1 Mai, şi nu au ajuns la nicio concluzie. Ştefan Dumitrache a fost tranşant la acea şedinţă. El a declarat că „Piaţa 1 Mai e un ghettou! E fără rost, e inutilă. A fost construită în urma unei iniţiative cetăţeneşti şi au fost obligaţă să-i păstreze profilul şi activitatea un număr de ani, apoi au dat-o Consiliului Local. Cred că cel mai bine ar fi să fie dărâmată iar pe locul ei să fie construită o sală de sport pentru copiii din cartier”.

Construirea Pieţei Posada a fost prima investiţie cu bani europeni din Curtea de Argeş, investiţie realizată de o asociaţie de dezvoltare locală. După cinci ani de la finalizare, piaţa a fost dată gratuit Consiliului Local. Din motive diverse însă, niciodată Piaţa Posada nu a fost prea interesantă pentru locuitorii municipiului, aceştia preferând să meargă câţiva kilometri până în Piaţa Centrală pentru a-şi face cumpărăturile, în loc să se ducă la piaţa din cartier.

Hits: 708

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments