Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Canalizare reparată după 23 de ani

Category: Social Published: Tuesday, 14 August 2018 Written by Interes argesean

Canalizarea pluvială din zona stadionului municipal a fost grav avariată în 1995, când la Curtea de Argeş au fost precipitaţii abundente, iar stadionul şi toată zona au fost acoperite de apele care aveau peste un metru înălţime. „Canalizarea e deteriorată din 1995, când s-a înfundat. Atunci am desfundat-o dar din nefericire a rămas aşa până acum. Am făcut numeroase demersuri în ultmii ani, la foştii primari, dar abia acum dl. primar a alocat bani şi am refăcut-o. Ea trebuie refăcută total, de la strada Barajului, dar e bine că am făcut şi aşa. Sperăm să nu mai fie probleme cu apele revărsate în zona aceea, doar la o rupere de nori să mai facă probleme, căci am montat conducte cu diametrul de un metru”, ne-a spus Gabriel Nastea, directorul Aquaterm, societatea care face lucrarea.

Lucrările sunt complicate, muncitorii decopertând o suprafaţă întinsă din zona stadionului ca să introducă acolo conductele, iar peste ele să pună capacul de canal încastrat în beton. Costurile se ridică la aproximativ 70.000 de lei, dar problema va fi astfel rezolvată. Canalizarea care a aşteptat 23 de ani reparaţiile adună toate apele pluviale din centrul oraşului Curtea de Argeş, de pe Bulevard, de pe strada Banu Manta, dar şi de pe Ghioceilor.

Hits: 1198

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments