A şasea prelungire! Câştigătorul licitaţiei pentru autostrada Piteşti – Curtea de Argeş, anunţat la final de septembrie

Category: Social Published: Tuesday, 07 August 2018 Written by Interes argesean

29 septembrie este ultimul termen dat de Compania Naţională de Administare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru evaluarea ofertelor depuse pentru construirea secţiunii de autostradă Piteşti – Curtea de Argeş. Primul termen anunţat a fost 15 februarie, apoi  15 martie, apoi 30 aprilie, apoi 30 mai, apoi 29 iunie, acum 29 septembrie. Capetele autostrăzii Sibiu – Piteşti (Piteşti – Curtea de Argeş şi Sibiu – Boiţa) au fost lansate la licitaţie pentru proiectare şi execuţie pe 11 iulie 2017. Până pe 27 octombrie au fost depuse opt oferte pentru secţiunea  cuprinsă între Curtea de Argeş şi Piteşti (30,35 km) şi cu o valoare estimată a contractului de 1,83 miliarde de lei.

Chiar dacă CNAIR va stabili câştigătorii la finele lunii septembrie, contractele cu aceştia ar putea fi semnate abia după obţinerea acordului de mediu (AM), potrivit economica.net. Iar acest document ar putea fi emis de către autorităţile de la Mediu abia spre finalul anului, conform celor mai recente estimări.

Până la emiterea AM, ar putea fi totuşi soluţionate eventualele contestaţii după stabilirea câştigătorilor.

În ceea ce priveşte secţiunile 2 şi 3, CNAIR a publicat două anunțuri de intenție în aprilie în noul Sistem Electronic de Achiziții Publice (SICAP). Secțiunea 2 (Boița - Cornetu) și secțiunea 3 (Cornetu - Tigveni) însumează aproape 68 de kilometri de autostradă.

Pe 8 martie 2018, CNAIR a transmis la ANAP (Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice) documentația pentru proiectarea și execuția secțiunii 4 a autostrăzii Pitești-Sibiu, pentru verificare și validare.  Această secțiunea este cuprinsă între localitățile Tigveni și Curtea de Argeș și are o lungime de aproape 10 km.

Licitaţiile pentru proiectarea şi execuţia secţiunilor de mijloc vor fi pornite  însă abia după obţinerea acordului de mediu, document esenţial pentru emiterea autorizaţiei de construire.

Valoarea totală a investiţiei în Autostrada Sibiu-Piteşti va fi de 3,34 miliarde de euro (15 miliarde de lei), potrivit unui document postat pe site-ul Ministerului Transporturilor.

 

Hits: 559

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments