Evoluţia asistenţei sociale la Curtea de Argeş. A mai ajuns un şef, director

Category: Social Published: Wednesday, 16 May 2018 Written by Interes argesean

Serviciul Public de Asistenţă Socială (SPAS) nu mai există, dar pe defuncta structură s-a construit alta, mai mare şi mai bănoasă. Funcţionează la Curtea de Argeş de curând o Direcţie de Asistenţă Socială, născută din defunctul SPAS. Cum o Direcţie e ceva mai mult decât un Serviciu, şi structura s-a modificat pe măsură. Mariana Moise nu mai este şef Serviciu, ci director executiv Direcţie, cu un alt statut şi alt salariu. Subordonaţii ei nu mai sunt angajaţi ai unui Serviciu Public, ci ai unei Direcţii, iar o Direcţie are nevoie de personal mai numeros, drept pentru care se înfiinţează şi funcţii publice noi, toate plătite evident de contribuabili.

O evoluţie spectaculoasă

Evoluţia asistenţei sociale de la Curtea de Argeş este spectaculoasă. Până în 2012 a fost un birou ca toate celelalte din Primărie. Ce-i drept, pentru că asistenţa socială este una dintre cele mai importante componente ale administraţiei, locale sau centrale, activitatea celor de la Asistenţă Socială a tot crescut, la fel şi personalul. În 2012 a fost înfiinţat Serviciul Public Asistență prin Hotărârea Consiliului Local Curtea de Argeș nr. 20/28.02.2012 ca serviciu public cu personalitate juridică având ca obiect principal de activitate asistența socială. După şase ani se dovedeşte că nici Serviciul Public nu mai e de ajuns, şi a fost nevoie de înfiinţarea Direcţiei de Asistenţă Socială. Dacă se merge în acest ritm e posibil ca peste câţiva ani să avem nevoie la Curtea de Argeş de un sediu ca cel al Fiscului în care să ţinem, pe banii noştri, toţi angajaţii care se ocupă de asistenţa socială în municipiu.

Justificarea înfiinţării Direcţiei de Asistenţă Socială este că .. „aşa zice legea”. Legea citată spune însă că autorităţile locale „pot să înfiinţeze”, pot fiind termenul cheie. Pot, nu sunt obligate. Dar, ce mai contează o Direcţie în plus sau un director mai mult la Curtea de Argeş.  A mai ajuns un şef director, şi probabil că urmează şi alţii, căci, nu-i aşa, să fii şef de Serviciu e bine, dar director de Direcţie e şi mai bine.

Hits: 1173

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments