La înmormântarea Regelui Mihai se vor împărţi 4000 de pachete

Category: Social Published: Friday, 15 December 2017 Written by Interes argesean

4000 de pachete cu alimente din partea Casei Regalese vor împărţi sâmbătă la Curtea de Argeş, conform autorităţilor locale.  Pachetele vor fi distribuite, se pare, prin parohiile din municipiu, pentru a evita îmbulzeala în jurul Mănăstirii, dar şi pentru ca cerşetorii care îşi fac veacul în zonă să nu se îngrămădească la pomană.

La ora 17.45 cortegiul funerar va ajunge la Mănăstire, iar slujba de îngropare a Regelui Mihai I va avea loc în Catedrala Mânăstirii Curtea de Argeş. La ora 18.40 va avea loc ceremonia religioasă a îngropării în Noua Catedrală Arhiespiscopală şi Regală.

Sicriul va fi purtat pe braţe de la tren, prin gară, până la afetul de tun care va fi legat de o maşină militară în faţa gării. Prin Curtea de Argeş traseul va fi următorul – strada 1 Mai, sensul giratoriu de la Făgăraş, strada Negru Vodă, Bulevardul Basarabilor. De la intrarea în parc, sicriul va fi scos şi purtat pe braţe până în Mănăstire, acolo unde va avea loc slujba de îngropare. Cortegiul va trece printr-un şir format de soldaţi care vor purta făclii. După slujbă, sicriul va fi dus la Necropolă, pentru îngropare.

De vineri seara parcarea pe Bulevard va fi interzisă, iar barurile din centru nu vor avea voie să vândă alcool. Publicul nu va avea acces decât până la intrarea în parc.

 

 

Hits: 3965

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments