Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Argeşenii din Valea Danului s-au întâlnit cu reprezentanţii ALOFM

Category: Social Published: Thursday, 20 August 2009 Written by Catalin Popa
În cadrul programului „Caravana ocupării în mediul rural”, reprezentanţii Agenţiei Locale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ALOFM) au participat la o întâlnire cu argeşenii din comuna Valea Danului, care s-a desfăşurat chiar la sediul primăriei din localitate. „Au participat la această întâlnire aproximativ 30 de persoane, care s-au interesat de lista cu locurile de muncă disponibile în municipiul Curtea de Argeş, dar şi de cursurile de calificare organizate prin intermediul agenţiei. Am mai înscris în evidenţa ALOFM şi alte câteva persoane, iar pe cei interesaţi de mai multe informaţii îi aşteptăm la sediul nostru din Curtea de Argeş”, ne-au informat reprezentanţii ALOFM. Acţiunea „Caravana ocupării în mediul rural” se desfăşoară lunar, conform unui program stabilit de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Piteşti (AJOFM). „Organizăm astfel de acţiuni în fiecare lună, conform planificării. Vizităm maxim două comune lunar. Oamenii sunt interesaţi de serviciile oferite de ALOFM şi solicită foarte multe informaţii despre locurile de muncă vacante. Sperăm să îi şi putem ajuta. În această perioadă avem locuri disponibile ca agent de pază, la Bucureşti, dar şi ca barman sau lucrător comercial la Curtea de Argeş”, a spus Marius Bărbulescu, şeful ALOFM.
Hits: 801

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments