Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Comisarul şef Traian Ene, de la Ordine Publică: „Mamele îşi sperie copiii cu prezenţa noastră”

Category: Social Published: Tuesday, 18 August 2009 Written by Andreea Mira


A fi poliţist poate însemna o muncă ingrată, dar şi una cu multe satisfacţii. Imaginea omului legii încă se zbate între Garcea şi respectul funcţiei, câştigând pe rând în faţa argeşeanului obişnuit. Despre ce mai trebuie în oraşul nostru, dar

şi cu ce se confruntă poliţiştii din Curtea de Argeş, în special cei care se ocupă cu Ordinea Publică, ne spune însuşi şeful biroului, comisarul şef Traian Ene:

Ce caz din cariera dvs. v-a rămas în memorie ca cel mai interesant?
- În perioada de când sunt la Curtea de Argeş au fost cazuri şi mai bune şi mai rele. Unul dintre acestea la care am găsit rapid rezolvare a fost un furt sesizat în zona Barajului Vidraru. Hoţii au furat mai multe bunuri din maşina unor turiştii şi au fost prinşi la Bucureşti. Interesantă pot spune că a fost munca amplă de investigare, urmele vagi lăsate de făptaşi la locul faptei, o muncă ce a durat o săptămână, chiar două.  De asemenea, un caz care m-a sensibilizat a fost un furt mai amplu de animale, de 11 cabaline. Hoţii au fost prinşi, aceştia erau dintr-o comună arondată, iar caii au fost returnaţi proprietarului. Partea frumoasă a fost când am văzut bucuria cetăţenilor păgubiţi, care nu au o situaţie materială tocmai bună, atunci când le-am adus animalele acasă. Şi atunci a fost o acţiune de amploare, căutări, documentări  în trei judeţe, dar hoţii au fost prinşi şi condamnaţi. Tot ei furaseră şi o căruţă cu doi cai de la o rudă de-a mea pe care au găsit-o în localitatea Horezu. Nu pot spune că am rezolvat cazuri ieşite din comun, ci doar cele obişnuite, în general furturi mici pe raza oraşului.
Care este relaţia ofiţerilor de la Ordine Publică cu argeşenii?
Ar trebui să fie un parteneriat interactiv cu cetăţenii. Ne dorim să fie un dialog continuu între noi şi cetăţeni. Însă nu este chiar aşa. Sunt decepţionat că de cele mai multe ori pe stradă, mamele îşi sperie copiii cu prezenţa noastră, ceea ce nu este normal. Ar trebui învăţaţi că poliţistul este un bun prieten al cetăţeanului. Noi, oamenii de la Ordine Publică, încercăm să fim cât mai apropiaţi de argeşeni şi de nevoile lor. Noi ne identificăm pur şi simplu cu nevoile acestora, pentru că nu ne sunt indiferente.
Un caz care v-a amuzat?
- Îmi amintesc de un caz hazliu, când o persoană a sesizat poliţia prin 112, că fumul din curtea vecinului trecea pe deasupra casei lui şi i-a creat disconfort. Numărul 112 este utilizat în general fără discernământ. O doamnă, care nu mai este printre noi, ne-a sesizat că vecina sa îi trimite vrăji în casă prin intermediul unor furnici. Dar nu toate întâmplările sunt amuzante. Nu de puţine ori oamenii mei au salvat vieţile unor persoane cu probleme psihice. Am fost chemaţi într-o noapte la un caz, unde un tânăr ameninţa că se spânzură. S-a aruncat în gol cu laţul la gât şi un poliţist l-a prins de picioare şi ca să nu se sufoce l-a ţinut în braţe până ce alt poliţist i-a desfăcut laţul de la gât. Sunt şi astfel de situaţii tensionate, în care noi suntem supuşi la încercări dificile.
Cum încercaţi să îi ajutaţi pe oameni?
De când sunt şef în acest birou îmi place să cred că cetăţenii au încredere în noi. Din acest motiv, de cele mai multe ori, când suntem sesizaţi să intervenim la diverse probleme în prima şi a doua parte a procedurii mergem spre aplanarea conflictului şi împăcarea părţilor. Nu ne repezim să dăm amenzi şi să le facem viaţa mai grea decât este. Dar nu putem fi nici prieteni cu infractorii. S-au schimbat multe... necesităţile, criza, toate au repercusiuni asupra socialului, dar ţinem cont că noi facem parte din acest social şi nu uităm că, indiferent dacă purtăm uniformă, suntem şi noi oameni comuni.
Care este procedura când se sesizează un caz?
- Se primeşte apel prin 112, iar regula spune că se deplasează la faţa locului poliţistul cel mai apropiat de zona respectivă. Această regulă a fost impusă pentru diminuarea timpului de reacţie şi o intervenţie promptă. Se constată despre ce este vorba şi, în funcţie de procedura specifică cazului, se iau măsuri.

„Protecţia socială a femeii este egală cu zero”

Care sunt cele mai frecvente motive de conflicte conjugale?
Sunt multe, dar, dacă le luăm după numărul de cazuri, ar fi consumul de băuturi alcoolice, gelozia, starea materială precară sau desfacerea contractului de căsătorie care duce la procese şi multe altele. Sunt multe femei care sunt agresate de soţi, care ne cer ajutorul şi pe care le ajutăm cum putem. Dar am avut cazuri în care după ce am luat măsuri împotriva soţului, acesta ne-a reclamat pentru abuz în serviciu, iar soţia pe care am ajutat-o a declarat împotriva noastră. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că protecţia socială a femeii la noi este egală cu zero. 
Ce aţi schimba dacă aţi putea?
Aş purcede la modernizarea supravegherii operative în tot oraşul. Mă refer la supravegherea video a pieţelor, intrărilor şi ieşirilor din localitate şi a tronsoanelor din localitate, mai ales pe timp de noapte. O mai bună colaborare cu cetăţenii şi autorităţile locale, în acest scop, mai ales că noi ştim care sunt locurile vulnerabile din oraş. Dar totodată aş mări numărul efectivelor noastre şi o altă măsură ar fi executarea sancţiunilor contravenţionale prin muncă.
Cum sunt oamenii cu care lucraţi?
De şapte ani de când sunt şef la ordine Publică lucrez cu o echipă extraordinară, cu oameni deosebiţi, cărora vreau să le mulţumesc pentru faptul că se capacitează pe momente, că dau întotdeauna ce au mai bun. În ciuda orelor suplimentare consumate şi a sarcinilor grele, ei găsesc întotdeauna puterea să meargă mai departe. Lucrez cu ei de plăcere, formăm o echipă, în sprijinul cetăţeanului şi încercăm să creăm siguranţa stradală.
Cum aţi primit revenirea comisarului şef Ionel Ispir în funcţia de comandant?
Am mai lucrat cu dumnealui şi este o reală plăcere să lucrez în continuare. Este un om ferm, cu multă ambiţie, care nu te lasă la greu. Ştie să fie şi şef şi coleg. Revenirea domniei sale în funcţia de comandant al Poliţiei Municipale mă onorează./

Hits: 835

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments

Powered by Komento