“Tinerii de azi vor conduce, la un moment dat, atât PNL, cât şi instituţiile importante ale statului român”

Category: Politic Published: Monday, 26 March 2018 Written by Interes argesean

În zilele de 24 şi 25 martie 2018 s-a desfăşurat în localitatea Oeşti din Argeş "Şcoala de Primăvară a #TNLArgeş".

Au fost prezenţi 50 de tineri din tot judeţul Argeş, care au avut, astfel, ocazia să socializeze între ei şi cu seniorii partidului, în scopul sudării echipei şi însuşirii strategiilor de acţiune politică din viitor. 

Tinerilor li s-a comunicat că este foarte importantă o opoziţie bine articulată la PSD, în special din partea celor care sunt aleşi în consiliile locale din localităţile pe care le-au reprezentat în cadrul evenimentului. 

Tinerii aleşi locali, fiind în opoziţie şi în legătură directă cu actul administrativ, pot atât să se opună iniţiativelor puterii, care nu vin aşa cum se cuvine în întâmpinarea nevoilor cetăţenilor din localităţile lor, cât şi să scrie ei înşişi proiecte de hotărâre care să schimbe în bine viaţa celor pe care îi reprezintă în consiliile locale. 

Tinerii au fost, astfel, încurajaţi să se implice concret în actul administrativ.

De asemenea, ei au fost instruiţi să comunice permanent cu oamenii care le-au dat votul, dat fiind că scopul unui ales local este acela de a se pune la dispoziţia cetăţenilor şi de a fi atent la nevoile acestora.

O pondere importantă a avut-o instruirea privind comunicarea în spaţiul on-line. 

Foarte mulţi cetăţeni urmăresc în spaţiul virtual activitatea politică a celor pe care i-au votat sau intenţionează să-i voteze în viitor, aşa că tinerii liberali au fost încurajaţi să se folosească intens de această cale de comunicare directă şi eficientă.

Seniorii partidului i-au încurajat şi le-au explicat că viitorul le aparţine şi că dintre ei vor fi recrutaţi, la un moment dat, cei mai capabili, iar aceştia vor conduce atât partidul, cât şi instituţiile importante ale statului român. 

Departamentul de Comunicare al PNL 

 

 

Hits: 763

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments