Premii pentru elevi de la “Mircea cel Bătrân” la concursurile de matematică

Category: Invatamant Published: Monday, 21 November 2016 Written by Interes argesean

Anul școlar curent a debutat cu primele concursuri județene de matematică: pe 5 noiembrie la Pitești – ARGEŞGIM, ediția a X-a și pe 19 noiembrie la Câmpulung – “MEMORIALUL GHEORGHE CENUŞE”, ediția a VI-a. La ambele concursuri au participat și echipaje de elevi de la școlile din municipiul Curtea de Argeș. Dacă la primul concurs mai mulți elevi de la aceste școli au obținut rezultate bune, dar fără a urca pe podiumul de premiere, la cel de al doilea concurs, elevii de la “Mircea cel Bătrân” au reprezentat bine orașul, reușind o bună clasare la fiecare clasă, întorcându-se cu premii și mențiuni care au bucurat pe toți cei implicate, se arată într-un comunicat al şcolii. Performerii de la ciclul primar au fost Socaciu Ștefan Ioan, premiul I cu punctaj maxim și colegul sau Bratu George Alexandru, premiul II, ambii pregătiți de prof. Mărtoiu Maria Luminița. La ciclul gimnazial premiile  și mențiunile au fost mai numeroase. La clasele a VI-a Bratu Ioana Alexandra a obținut premiul II, iar colegii săi Ilie Daniel Flaviu și Ungureanu Vlad Marin, mențiuni. Tot mențiuni au obținut și Stan Ioan Radu și Sabie Raluca Elena la clasa a VII-a. Toți cei cinci elevi au fost îndrumați de prof. Niţă Adriana. O figură frumoasă au făcut și elevii de la clasa a VIII-a: Badea Sebastian Mihail și Zinca Andy Ionuț, premiul I cu punctaj maxim și Ionescu Karla Maria și Vitan Iuliu Matei, premiul III, primii doi elevi fiind coordonați de prof. Niţă Nicolae și ultimii doi de prof. Stancescu Anișoara. 

“MEMORIALUL GHEORGHE CENUŞE” a avut și o secțiune de referate și comunicări științifice la care prof. Gheorghe MOLEA a prezentat referatul “EXTINDEREA UNOR PROBLEME DE GEOMETRIE PLANĂ ÎN SPAȚIU DIN GAZETĂ MATEMATICA”. Subiectele de la clasa a VI-a au fost propuse și selectate de prof. Laura Molea și Gheorghe Molea. 

Tot legat de concursurile de matematică, în această perioadă au debutat etapele CONCURSULUI NAȚIONAL DE MATEMATICĂ – LUMINA MATH, etapă online de calificare și etapă scrisă.  Prima etapă a avut loc în perioadă 7 – 11 noiembrie și a stabilit prin rezultatele afișate pe 12 noiembrie, la nivelul fiecărui județ, primii 50 de elevi la fiecare clasă. Următoarea etapă la care își vor disputa întâietatea cei calificați are loc sâmbătă, 26 noiembrie, la Pitești, la Colegiul Economic “Maria Teiuleanu”. Dintre elevii înscriși de la școlile din oraș s-au calificat doi elevi de la “CAROL I” și 35 de elevi de la “MIRCEA CEL BĂTRÂN”.  În data de 3 decembrie 2016 se vor afișa rezultatele parțiale ale elevilor, online, iar în data de 4 decembrie se pot depune contestații. Pe 9 decembrie 2016 se va afișa clasamentul final. Elevul care va ocupa primul loc pe județ, pe fiecare clasă în parte, având un punctaj de minim 80 de puncte, va fi premiat cu o tabără natională care va cuprinde și ore de matematică. De asemenea, elevii care vor obține un punctaj de minim 80 de puncte și care se vor clasa în primii treizeci de elevi la nivel național vor fi premiați cu o tabără natională.

Hits: 1526

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments