Fructe proaspete de la Şcoala „Mircea cel Bătrân” pentru Școala Gimnazială Specială Marina

Category: Invatamant Published: Friday, 18 November 2016 Written by Interes argesean

Joi, 17 noiembrie, în cadrul campaniei sociale „Săptămâna legumelor și fructelor donate”, desfăşurate în acest an în perioada 14 – 18 noiembrie 2016 în conformitate cu prevederile Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară și în baza parteneriatului încheiat între instituții, o parte din elevii, părintii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” au arătat, prin implicarea, dăruirea și entuziasmul voluntarilor, că roadele toamnei pot aduce bucurie și copiilor de la Școala Gimnazială Specială Marina și de la Asociația “Sperantă & Hospice”-Centrul de zi „Sf. Cristofor”, se arată într-un comunicat remis redacţiei. "Coordonați de directorul școlii, prof. Gheorghe MOLEA și responsabilul S.N.A.C., prof. Adriana NIŢĂ, elevii voluntari de la clasele V A, V B, V D, VI A, VI D, VII A și VIII C, împreună cu cadrele didactice participante în acest proiect – Melania Floroiu Comănescu, Cristina Nedelea, Ionela Lupaşcu, Alina Băiasu, Florența Ilie și Nicolae Niţă, au colectat o cantitate de 200 kg legume și fructe, în stare proaspătă. Legumele și fructele, cu drag și frumos ambalate, au fost date de către elevii de la “Mircea cel Bătrân” elevilor de la “Marina” și “Sf. Cristofor”. Cei prezenți au putut vedea zâmbete și priviri fericite atât pe chipurile elevilor care ofereau, cât și ale celor care primeau. Prin acest demers se intenționează consolidarea abilităților copiilor de a trăi împreună cu ceilalți într-o societate unită și solidară în care contează valențele umanitare, implicarea, angajamentul și responsabilitatea", precizează comunicatul citat.

Hits: 544

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments