Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Marius Ştefan Florea, elevul de la „Vlaicu”, a murit din cauza căzăturii de la înălţime

Category: Fapt divers Published: Monday, 03 February 2020 Written by Interes argesean

Marius Ştefan Florea, elevul de 18 ani al Colegiului Naţional „Vlaicu Vodă”, găsit mort vineri ,a fost înmormântat duminică la Valea Danului. La înmormăntare au participat colegii săi de liceu, profesori, rude şi mullte argeşeni impresionaţi de tragedie.

„S-a deschis un dosar penal pentru moarte suspectă, iar din punctul nostru de vedere decesul nu are legătură cu cauze medicale preexistente”, ne-a spus comisarul şef Mihai Bălan, comandantul Poliţiei Curtea de Argeş.

Băiatul fost găsit la baza unui stâlp de curent, din acelea mari, pe care se poate urca . „Avea geaca agăţată de un copac, nu era dezbrăcat. Probabil că a căzut ori a alunecat. Nu excludem nici o posibilitate, la finalul cercetărilor vom afla mai multe”, ne-a mai spus comandantul Poliţiei.

Marius a avut telefonul pornit, iar poiliţiştii i-au trimis multe mesaje la care însă nu a răspuns. „A plecat de acasă miercuri după amiază, probabil că a murit miercuri seara sau joi noaptea”, a precizat comisarul şef Bălan. Corpul neînsufleţit a fost găsit de poliţişti vineri dimineaţa lângă staţia de epurare de la Valea Sasului, pe malul râului.

 

Hits: 3625

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments