Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Nu sunt bani pentru deszăpezire

Category: Fapt divers Published: Tuesday, 08 October 2019 Written by Interes argesean

Consiliul Local Curtea de Argeş a făcut o gafă de proporţii, asta dacă e doar gafă şi nu e altceva. A aprobat Regulamentul  de organizare şi Funcţionare a Serviciului Public de Gospodărie Comunală, conform căruia  acesta se ocupă de „curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau de îngheţ”, după care a decis că SPGC nu se mai ocupă de deszăpezire.

Consiliul Local a decis la începutul acestui an ca SPGC să se ocupe de deszăpezire până la 1 aprilie, după această dată activitatea urmând să fie dată Societăţii de Salubritate. Apoi acelaşi Consiliu a aprobat Regulamentul de mai sus, în care scrie clar cine face deszăpezirea. Pentru această activitate e nevoie de licenţă de la autoritatea în domeniu, ANRSC, licenţă pe care Societatea de Salubritate nu o are şi nici nu poate să o obţină întrucât nu a primit oficial, de la Consiliul Local, deszăpezirea, ca să înceapă să facă demersurile necesare obţinerii licenţei. După ce a susţinut o lungă perioadă că nu Serviciul pe care îl conduce va face deszăpezirea în iarna care vine, directorul SPGC, Ioan Ghiţă, pare să fi revenit la sentimente mai bune şi să accepte că zăpada va fi curăţată de pe străzi şi de pe trotuare tot de angajaţii pe care îi conduce.

A apărut, înschimb, altă problemă – nu sunt bani. „Nu avem bani deloc pentru trimestrul 4, nici pentru salarii, nici pentru materiale, nici pentru deszăpezire”, afirmă Ioan Ghiţă. Problema este însă generală la nivelul insituţiilor şi serviciilor din Curtea de Argeş şi toată lumea aşteaptă o rectificare bugetară.

Hits: 568

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments