Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Restaurarea Ansamblului Episcopal, realizată în proporţie de peste 50%

Category: Fapt divers Published: Friday, 06 September 2019 Written by Interes argesean

Proiectul „Restaurare, consolidare şi punere în valoare a Ansamblului Palatului Episcopal de la Curtea de Argeş, a clădirilor anexă, a bisericii din lemn „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, a zidului de incintă a reţelelor exterioare şi construire punct de informare”, în valoare de cinci milioane de euro din fonduri europene şi contribuţia Arhiepiscopiei, este în curs de implementare, şi mai mult de jumătate din lucrări au fost deja făcute, declară părintele arhimandrit Caliopie Ichim – Starețul Mănăstirii Argeșului. Termenul de finalizare a lucrărilor este 8 martie 2021.

Lucrările sunt complexe – la Palatul Episcopal consolidarea şi hidroizolarea subsolului pentru amenajarea spaţiilor expoziţionale, consolidarea planşeului ultimului etaj cu o reţea de elemente metalice conectate la o centură perimetrală din beton armat, curăţarea faţadelor, amenajarea spaţiilor expoziţionale în aripa nordică, conservarea – restaurarea decoraţiilor interioare, a vitraliilor, revizuirea tâmplăriilor, a pardoselilor, înlocuirea cu tablă a învelitorii şi refacerea  tuturor instalaţiilor. La corpul administrativ se consolidează subsolul, se eliberează faţada de nord de anexele recente, la etaje se recompartimentează spaţiile şi se refac pardoselile, se restaurează faţadele şi se înlocuiesc tâmplăriile cu unele similare din lemn stratificat. De asemenea, se instalează un lift hidraulic şi se refac instalaţiile.

Centru de informare turistică cu spaţiu expoziţional

În plus, un centru de informare turistică cu un spaţiu expoziţional se construieşte semiîngropat şi terasă  înierbată iar o nouă scară va asigura accesul la nivelul zonei de parcare care se reamenajează.

La subsolul  Palatului vor fi amenajate spaţii expoziţionale şi întreaga clădire va putea fi vizitată de turişti, inclusiv Sala Manole şi apartamentele reginei de la etaj. În spatele Palatului Episcopal există un parc extraordinar, care acum nu poate fi vizitat, dar după reabilitare va fi deschis publicului, ca şi bisericuţa adusă de ÎPS Calinic de la Drăganu.

Hits: 255

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments