Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Muncitori asiatici fac ultimele lucrări la complexul de nataţie

Category: Fapt divers Published: Wednesday, 31 July 2019 Written by Interes argesean

Mai sunt puţine lucruri de făcut la complexul de nataţie, spune primarul Constantin Panţurescu. „Am ajuns cu acest bazin aproape la finalizare, mai sunt mici retuşuri de făcut. Bazinele sunt pline cu apă, şi mai sunt de făcut, o săptămână, două, probe cu filtrele. La interior mai e de montat sauna, şi vreau să le spun părinţilor care vor să-şi aducă copiii la bazin că nu s-a făcut nicio înscriere şi le garantez că o să facem programul astfel încât să putem să satisfacem toate solicitările”, a declarat primarul Constantin Panţurescu. Săptămâna trecută, câţiva muncitori asiatici lucrau la curăţenie şi la ultimele detalii.

Lucrările la complexul de înot au început anul trecut şi ar fi trebuit să fie gata pe 1 noiembrie 2018.

Complexul va avea două bazine, vestiare, o zonă de aşteptare pentru părinţii care îşi aduc copiii la înot, o saună, recepţie şi cabinet medical. Primarul Constantin Panţurescu spunea că vor lucra acolo şapte persoane, iar constructorul a precizat că vor fi doi salvamari. Personalul va fi completat cu o femeie de serviciu, un responsabil tehnic, un administrator, o persoană la recepţie, un instructor de înot, etc.

Hits: 649

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments (2)