Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Bărbatul care a ucis 50 de oameni în Noua Zeelandă a fost la Curtea de Argeş

Category: Fapt divers Published: Wednesday, 27 March 2019 Written by Interes argesean

În noiembrie 2018 a vizitat Mănăstirea

Autoritățile de la București au deschis o anchetă în care sunt urmărite „traseul și eventualele contacte în România” ale lui Brenton Tarrant, autor al atacului terorist asupra două moschei din Christchurch, Noua Zeelandă, soldat cu moartea a 50 de persoane. Surse oficiale au declarat, pentru Radio Europa Liberă, că investigația este o colaborare între SRI, DIICOT și Poliție. Autoritățile române vor să afle dacă Tarrant a fost o singură dată în România, în noiembrie 2018, și care au fost obiectivele lui.

Atacatorul, în vârstă de 28 de ani, a părăsit Bulgaria la 15 noiembrie cu o cursă aeriană cu destinaţia Bucureşti, unde a închiriat o maşină pentru a merge mai departe în Ungaria. Pe armele automate cu care a masacrat credincioșii musulmani din cele două moschei din Christchurch erau inscripționate numele a doi domnitori români - Șerban Cantacuzino și Ștefan cel Mare.

Site-ul de ştiri german t-online.de scrie că Tarrant a fost şi la Curtea de Argeş în noiembrie 2018.

O altă destinație din România a atacatorului a fost Catedralade la Curtea de Argeș, locul de odihnă a opt membri ai familiei regale românești, reconstruită de Șerban I. Cantacuzino - un alt om pe armele asasinului, conform sursei citate. După ce autorităţile statului vor face publice rezultatele anchetei, vom afla mai multe despre excursia lui Brenton Tarrant la Curtea de Argeş şi despre lucrurile pe care le-a făcut în acea perioadă.

Hits: 1925

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments

Powered by Komento