Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Argeşenii aruncă la pubelă rahatul din WC-ul din curte

Category: Fapt divers Published: Friday, 22 February 2019 Written by Interes argesean

Potrivit directorului executiv al ADI SERVSAL Argeș, Gabriel Moiceanu, începând cu anul 2019 se aplică tarife diferențiate pe fiecare flux de deșeu colectat (rezidual, biodegradabil, hârtie/carton, plastic/metal și sticlă). Toate autoritățile locale (primăriile) plătesc de la 1 ianuarie un tarif unic/tonă iar diferențele de cost/persoană pot fi generate de la o localitate la alta, în funcție de cantitățile colectate și de modul de operare (individual sau la platformă).

Despre scandalul care mocneşte în Argeş şi despre nemulţumirile primarilor legate de noile tarife aţi aflat din numerele anterioare ale ziarului nostru. Moiceanu susţine însă că „este posibilă echilibrarea costurilor dacă reducem cantitatea de deșeuri generată prin selectare la sursă şi anume: devierea deșeurilor biodegradabile (legume/fructe stricate, deșeuri verzi, pământoase) în compostoare individuale sau în propria gospodărie, în special în mediul rural, separarea deșeurilor reciclabile în sacii puși la dispoziție de operator sau ADI, interzicerea depozitării în recipienţii de colectare (pubele, containere) a gunoiului de grajd, animale moarte, cenuşă, resturi din amenajări şi construcţii etc”.

Ce costuri sunt

 Costurile pe persoană sunt -  4.24 lei pers /lună - taxă la primărie în mediul rural, 4.7 lei pers /lună  tarif la operator, iar în mediul urban  7,87 lei /lună/pers. taxă la primărie şi  8,71 lei /lună/pers.  tarif la operator.

Problemele ridicate de şeful ADI SERVSAL  se referă şi la ceea ce pun argeşenii în pubelă, de la resturi în construcţii la deşeuri vegetale şi animale moarte. Au fost cazuri însă, spun primarii, când în pubelă oamenii au pus rahatul pe care l-au scos de lea WC-ul din curte.

În 2018, la nivelul Argeşului au fost colectate 136 401,65 tone deşeuri municipale, 2.797,9  tone deșeuri reciclabile fiind valorificate prin operatorii de salubritate şi 12.059,02 tone deșeuri reciclabile fiind valorificate prin agenți economici autorizați.

Hits: 1497

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments