Se fac primii paşi pentru blocul ANL destinat specialiştilor

Category: Fapt divers Published: Friday, 26 October 2018 Written by Interes argesean

Primăria a comandat studiul de fezabilitate pentru racordul la utilităţi

Primăria Curtea de Argeş semnat un contract cu  BOMACA PROIECT S.R.L., din Dâmboviţa, pentru realizarea studiului de fezabilitate utilităţi bloc ANL. Societatea dâmboviţeană  va face un „Studiu de fezabilitate reţea apă potabilă, reţea canalizare menajeră, reţea gaze presiune redusă, reţea electrică de joasă tensiune, drumuri, platforme, alei şi reţea iluminat public”, studiul  fiind necesar pentru racorduri la utilităţi a unui Bloc ANL - Locuinţe de serviciu.  Este vorba despre un bloc destinat specialiştilor din municipiu care va fi construit pe strada 1 Decembrie, în zona fostelor sere ale Serviciului Public de Gospodărie Comunală.

După cum ziarul nostru v-a informat anterior, în aprilie Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) a anunţat câştigătorul licitaţiei organizate pentru construirea unui bloc la Curtea de Argeş. Astfel, Contractul de proiectare şi execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţie „Locuinţe de serviciu, judeţul Argeş, municipiul Curtea de Argeş, str. 1 Decembrie 1989” a fost atribuit SC A.D.T. SA  din Slatina, pentru suma de 2,120,855.64 de lei, fără TVA. La licitaţie au fost depuse trei oferte, dar cea a SC  A.D.T.  SA a fost aceptată de Agenţie.

Blocul va fi construit de o firmă din Slatina

Contractul obţinut de societatea din Slatina are ca scop prestarea serviciilor de proiectare, respectiv studiu de fezabilitate şi studii de teren, proiect pentru autorizarea executării lucrărilor de construire proiect tehnic inclusiv verificare; detalii de execuţie inclusiv verificare şi asistenţă tehnică din partea proiectantului şi a lucrărilor de construcţii-montaj (inclusiv întocmire certificat energetic şi întocmire, verificare şi avizare dosare preliminare gaze naturale) la obiectivul blocul de pe strada 1 Decembrie. Acesta va avea suprafaţa construită desfăşurată de  maxim  1.134 mp, 15 locuinţe (8 garsoniere şi  7 apartamente cu doua camere).La solicitarea scrisa a Primăriei municipiului Curtea de Argeş se poate prevede un apartament echipat pentru persoane cu dizabilităţi. Regimul de înălţime al blocului va fi  D+P+4E, iar lucrările tehnico-edilitare aferente investiţiei sunt suportate de către Consiliul Local al municipiului Curtea de Argeş, din bugetul propriu.

Hits: 1241

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments