Adrian Miuţescu, în Adunarea Naţională Bisericească

Category: Fapt divers Published: Thursday, 25 October 2018 Written by Interes argesean

Adrian Miuţescu, preşedintele PNL Argeş, este membru în  Adunarea Naţională  Bisericească, fiind propus de arhiepiscopul Calinic şi de enoriaşii din municipiu. El va face parte din această structură până în 2022.

„Le mulţumesc celor care au avut încredere în mine şi m-au ales să fac parte din Adunarea Naţională Bisericească. Mă simt onorat că enoriaşii din Curtea de Argeş m-au delegat acolo”, a ţinut să spună Adrian Miuţescu la ultima conferinţă de presă a PNL Curtea de Argeş.

Alături de Miuţescu mai fac  parte din această Adunare Şerban Valeca şi un preot de la Călineşti,a spus preşedintele liberalior argeşeni.

Adunarea Națională Bisericească este organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române, pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice și patrimoniale. Adunarea Națională Bisericească este alcătuită din câte trei reprezentanți ai fiecărei eparhii, un cleric și doi mireni, delegați de Adunările Eparhiale, pe termen de patru ani. Ei pot fi delegați pentru cel mult două mandate.

Hits: 1027

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments