Regina Maria.Totul pentru înfăptuirea şi menținerea Marii Uniri a românilor (II)

Category: Fapt divers Published: Saturday, 13 October 2018 Written by Interes argesean

După mutarea tuturor puterilor statului, inclusiv a Curții regale, la Iași, ca urmare a ocupării de către inamic a două treimi a teritoriului național, Regina Maria a avut o contribuţie deosebită în derularea acțiunilor de asigurare a acțiunilor militare prin implicarea continuă în funcționarea adecvată a serviciului sanitar, coordonând organizarea funcţională a spitalelor de campanie, cantinelor sociale, adăposturilor pentru sărmani, depozitelor de alimente, etc.

 În scopul menționat, este de remarcat prezența Suveranei, în cadrul vizitelor pe front în zonele regimentelor, pentru a înțelege rezultatul luptelor și situația răniților, sau în spitale, fiindcă urmărea îndeaproape îngrijirea imediată și cât mai adecvată a bolnavilor.

Prin conduită ei curajoasă, Regina României a înfruntat iureșul și groaza gloanțelor, bombelor și epidemiilor, ca să acorde, zilnic, asistenţă sanitară în spitalele de campanie din zonele de operații.  În acest fel, ea  alinat suferințele militarilor răniţi, coordonând  acțiuni de distribuire a medicamentelor şi  materialelor sanitare,  hranei,  materialelor de echipament (cearșafuri, , etc) necesare internării soldaților grav răniţi sau  bolnavilor de tifos.

      Toate aceste acțiuni ale Reginei i-au adus apelativul ,,Mama Răniţilor”, fiind considerată ,,un simbol al curajului neclintit” pentru obținerea victoriilor celebre ale structurilor militare luptătoare din cadrul Armatei a 2-a la (comandată de generalul Averescu) la Mărăşti, Mărăşeşti și Oituz. Tot Regina este cea care a propus-o pe tânăra Ecaterina Teodoriu să fie avansată la gradul de sublocotenent, pentru acțiunile ei eroice desfăşurate la Târgu Jiu, Filiași și Craiova împotrivă forțelor inamice, în urmă vizitei eroinei rănite, aflată internată într-un spital din Iași, după retragerea forțelor armate ale ţării în Moldova.

     Pentru aceste merite incontestabile, prețuită Regină a României, numită și  „Regina – soldat”, a fost decorată cu medalia românească Virtutea Militară, clasa I, și Crucea de Război franceză. Momentul primirii primei medalii o prezint succint în continuare.

     Din amintirile scrise ale Reginei Maria rezultă că, în perioada în care în Iași funcționa Curtea Regală, alături de Parlament și Guvern, la 28 decembrie 1917, în capitala Moldovei a fost sărbătorită Nunta de Argint de către Familia Regală.

 ,,...Ziua s-a încheiat cu o mare cină la care au participat notabilităţi politice și militare. Înainte să ne aşezăm la masă, Nando (Regele Ferdinand I) i-a decorat pe Prezan, Văitoianu și Grigorescu, iar Prezan mi-a oferit “Virtutea Militară” clasa întâi (medalie de război pe care nu o primesc decât cei mai bravi soldați) în numele armatei, pentru că am venit mereu în mijlocul lor, fără teamă. Mi-a făcut o imensă plăcere”.

       La acestea s-a adăugat și excelenta sa aureolă diplomatică, relevată în mod special prin vizitele în străinătate, prin care a făcut cunoscută România, țara ei de adopție.

     La sfârșitul Primului Război Mondial a promovat cu succes interesele României la Paris, în timpul Conferinței de Pace.

 În acest sens, considerăm relevant contextul memorial respectiv, prezentat în continuare.

     După încheierea ostilităţilor Primului Război Mondial a avut loc Conferința de pace de la Paris, în perioada 28 Ianuarie-10 Decembrie 1919, la care au participat delegațiile a 27 de state implicate în fosta conflagrației, inclusiv cea a României. Scopul acelei Conferințe a fost de elaborare și semnare a unui număr de tratate prin care să se recunoască internațional actele de unire, evidențiate prin hotărârile unioniste de la Chişinău, Alba Iulia și Cernăuți. În 2 iulie 1919, e I.C.Brătianu, aflat în fruntea delegației României, a părăsit lucrările forumului menționat, ca urmare a unor impuneri exagerate și nerespectării, de către Consiliul Conferinței, a unor acorduri stabilite de țara noastră cu Antanta, înainte de intrarea în război.

     În acel moment complicat pentru soartă României Mari, la solicitarea lui Ferdinand, care aprecia calitățile deosebite de negociator ale Reginei Maria, ea s-a deplasat în capitalele Puterilor europene-Paris și Londra-, învingătoare în război, reamintind conducătorilor acestora eforturile și pierderile armatei române pe timpul derulării ostilităților cu Puterile Centrale.

     Așadar, impunătoarea Regină a românilor „a avut  convorbiri cu președintele Franței, Raymond Poincare, și cu primul-ministru Georges Clemenceau” și cu alte personalităţi politice europene ale timpului, urmând evident desfăşurarea favorabilă a tratativelor de pace și care au fost urmate de crearea României Mari prin reunirea provinciilor istorice.

     În vederea promovării României Mari în Statele Unite, Regina Maria a vizitat această mare putere în 1926, având ca însoțitori pe doi dintre copiii săi, respectiv „principesa Ileana și principele Nicolae, moment ce reprezintă apogeul popularităţii sale”.

     În perioada interbelică, prețuita Regină Maria și-a scris în continuare amintirile sale în limbile română, engleză și franceză, reprezentând o „literatură memorialistică, valoroasă din punct de vedere literar și documentar”.

 Din minunatele sale consemnări, care au fost ulterior publicate, sunt deosebit de relevante aprecierile Reginei  faţă de ţara sa  de adopție, devenită , şi prin importantul său aport, România Mare: „Frumoasa ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă am împărtăţit-o  atâţia ani, al  cărei vis strămoşesc l-am visat şi eu  şi mi-a fost îngăduit să-l văd împlinit. Fii  tu veșnic îmbelşugată, fii  tu mare şi  plină de cinste, să stai veșnic falnică printre alte națiuni, să fii cinstită, iubită  pricepută…”.

    Potrivit aprecierii istoricilor şi analiștilor renumiți,  rezultă că eforturile Reginei  pentru binele ţării şi ale  românilor în vremuri deosebit grele, nu vor  fi contestate niciodată, fiindcă:

  ,,Opera sa din Marele Război va rămâne deapururea în cartea sfântă a muceniciei pe care poporul român o va binecuvânta ca pe cel mai bun har dumnezeiesc ce i-a fost trimis în zilele de restrişte pe care le-a trăit”.

Prof.univ.dr. Gheorghe MINCULETE

Hits: 376

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments