Ferdinand I, Regele întregitor al vechilor teritorii ale Daciei Străbune într-un Stat Unic al Românilor

Category: Fapt divers Published: Saturday, 13 October 2018 Written by Interes argesean

Măreţul ideal de unificare naţională a teritoriilor românești, care au aparținut în vremurile memoriale Daciei străbune, relevă contribuțiile substanțiale ale mai multor personalităti de seamă ale neamului românesc, precum Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, precum și ale renumitului și prețuitului voievod unificator Alexandru Ioan Cuza, realizator al Unirii Mici, adică a primei Românii.

Continuatorul Unirii celor două Principate Românești, pe termen lung, este rigurosul rege Carol I, căruia i s-a acordat prețuirea adecvată pentru consolidarea României moderne, prin dezvoltarea economico-culturală, asigurarea independenței de stat și integrarea în structura țării a unor importante teritorii ale Daciei străvechi.

Totuși, idealul peren al poporului român, Unirea cea Mare, a fost atins în timpul domniei regelui Ferdinand I (1914-1927), numit și ,,întregitorul” și, pentru acest ideal suprem, forțele armate ale României Mici au participat la un război cumplit, ne mai cunoscut până atunci în istorie.

Acest ,,prinţ german, chipeş, cult, onest, puternic şi iubitor de naţie”, s-a născut ,,pe numele sau nobiliar Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, la 24 august 1865. El a fost, de fapt, fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României”.

Tanărul prinț Ferdinand a venit, prima dată, în România, la vârstă de 19 ani, pentru o scurtă perioadă de timp, cu ocazia încoronării unchiului sau Carol I-Rege al României, la 10 mai 188. Apoi a plecat, fiindcă a trebuit să-și urmeze studiile universitare, deosebit de valoroase pentru carieră să regală, de mai târziu.

Fiind inițial orientat către studii religioase, totuși, viitorul rege al României a urmat și absolvit, în anul 1885, școală militară din Kassel, devenind la vârstă de 20 de ani, ofițer cu grad de sublocotenent în ,,Regimentul I Garda”, destinat Curții Regale a Prusiei. În continuare și-a continuat studiile superioare, absolvind, în 1889, Universitatea din Leipzig, precum și Școală Superioară de Științe Politice și Economice din Tübingen.

Potrivit cronicilor vremii se înțelege ca, ,,Regele Ferdinand avea o vastă cultură,  ştia limba latină şi limba elină, germana şi română, limba engleză, franceză şi chiar rusă. În toate aceste limbi avea un accent surprinzător de bun. Îşi scria singur discursurile. Era pasionat de botanică”.

După ce atât tatăl, cât și fratele său mai mare au renunțat la pretențiile normale și legale la tronul României, începând cu 1889, prințul Ferdinand a devenit succesor legal la coroana Regatului României primind titlul de ,,Altetă Regală Principe de România”.

În scopul menționat, din 19 aprilie 1889, viitorul rege și-a mutat domiciliul și s-a stabilit definitiv în România, devenind țara sa de adopție. Aici a optat pentru continuarea carierei militare, primind, în funcție de rezultate și evaluări riguroase, comenzile succesive a mai multor structuri militare, astfel încât la instalarea pe tron a avut gradul de general de corp de armată (primit în urma comandării forțelor armatei ale României în Războiul Balcanic din 1913), urmând că ulterior să devină mareșal (pentru meritele sale deosebite, după întoarcerea din Moldova, în Decembrie 1918).

La circa patru ani de la venirea lui în România, în ianuarie 1893, principele Ferdinand s-a căsătorit cu ,,Maria Alexandra Victoria, fiica Ducelui de Cobourg și a marii ducese Alexandra a Rusiei, oficializată, la Sigmaringen”, viitoarea Regină, de importanţă mesianică, care avea să joace un rol major în acțiunile complexe ale întregirii și consolidării României Mari.

Format și călit în cariera militară, principele și generalul Ferdinand a preluat, de urgenţă, la 28 septembrie/11 octombrie 1914 tronul României, în urmă depunerii în condiții legale a jurământului de credință, după stingerea suveranului Carol I, atunci când Guvernul ţării era sub presiunea continuă a Puterilor Centrale, ca România să rămână măcar neutră în confruntarea militara a alianței amintite cu statele Antantei.

În continuare, după aproape doi ani de neutralitate, în ședința Consiliului de Coroană, din august 1916 , în împrejurări deosebit de complexe pentru țară, Regele Ferdinand I ,,întregitorul” a luat suprema decizie istorică privind intrarea României în război împotriva acelor state dușmane, din care făcea parte Germania, fiindu-i retrase imediat mai multe decorații și distincții de către Familia de Hohenzollern, împotrivă fiind și unii politicieni români care doreau și susțineau mai departe neutralitatea

Nimeni nu a crezut dintre conducătorii, de atunci, ai Germaniei si Austro-Ungariei, că se va întampla aşa ceva, deși serviciile secrete ale acestor state în România i-au avertizat de nenumărate ori, ca ,,românii vor trece Carpații şi vor ataca”.

Dupa retragerea armatei României în partea de NE a țării, a Curții regale și a tuturor instituțiilor statului la Iași, în toamna anului 1916, teritoriu neocupat de forțele Puterilor Centrale, au fost create condiţiile victorioase ale întoarcerii regelui Ferdinand I şi a suitei sale la București, ,,în aceeaşi zi de memorabilă adunare de pe Câmpul lui Horea de la Alba Iulia, în “sfânta cetate de durere şi de slavă a neamului românesc”, dupa circa doi ani de chinuri şi suferințe cumplite ale poporului român, provocate de dușmanii săi.

Un rol major în determinarea inițierii derulării Marii Uniri l-au avut I.C. Bratianu şi Regina Maria, pe care s-a bazat regele Ferdinand. Prin urmare au urmat o desfășurare si o conjugare complexă a acţiunilor militare, sub conducerea celebrilor generali Averescu şi Prezan (deveniți ulterior mareșali) şi apoi diplomatice - cu implicarea primilor doi - ca reprezentanți de seamă ai României pentru negocierea cerinţelor Marii Uniri a românilor în condiţiile Tratatului de la Versailles şi apoi a celui de la Trianon.

Necesitatea recunoașterii complete, naționale, a rezultatelor Marii Uniri, a făcut ca la 15 Octombrie 1922, în celebrul Oraș al primei Uniri a Românilor - Alba Iulia sub Mihai Voievod Viteazul, să aibă loc Încoronarea  Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria în prezenţa românilor din toate colțurile României Unite şi de pretutindeni, precum și a reprezentanților,,caselor regale din Europa”.

Aşadar, sărbătoarea splendidă din acea zi, de o amploare festivă impresionantă şi semnificativă pentru unitatea neamului românesc, a fost descrisă deosebit de elocvent de către cotidianele vremii, dar şi imortalizată prin fotografii deosebit de relevante pentru importanţa evenimentului dedicat realizării deplinei unității de neam, limbă, cultură şi teritoriu în cadrul României Mari, a tuturor cetățenilor ei, indiferent de origine etnică.

Prof.univ.dr. Gheorghe MINCULETE

Hits: 410

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments