La ARGCOMS se amenajează o galerie a colecţiilor de artizanat textil, ceramică şi globuri

Category: Fapt divers Published: Thursday, 13 September 2018 Written by Interes argesean

Aproape 15.000 de vizitatori a avut ARGCOMS anul trecut. Fabrica lui Moş Crăciun este la Curtea de Argeş, ştiu toţi copiii, iar din 2017 Fabrica este marcă înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) . Preşedintele ARGCOMS, juristul Sandu Nichita, are planuri mari pentru perioada următoare. „Mărim suprafaţa magazinului şi facem şi un studio foto. Până în iarnă amenajăm galeria colecţiilor de artizanat textil, ceramică şi globuri. Galeria va conţine obiecte de la începuturi, iar dacă nu vom găsi începuturile cu siguranţă vom expune produsele noastre de la începuturi până azi. O să expunem fotografii de epocă şi multe obiecte de interes pentru public”, ne-a spus Sandu Nichita.

Preşedintele societăţii argeşene mai spune că adresabilitatea va fi astfel mai mare. „Ne adresăm unei categorii mai mari de vizitatori, pe care îi aşteptăm tot timpul anului, mai ales că vom organiza şi expoziţii de pictură ale oamenilor talentaţi din ARGCOMS, pentru că sunt câţiva”, afirmă Sandu Nichita. Spaţiul expoziţional va avea 40 – 50 de metri pătraţi. „O să facem astfel încât totul să reprezinte o atracţie pentru turişti tot timpul anului”, precizează preşedintele ARGCOMS.

De altfel, pe toată perioada anului dar mai ales din octombrie până în ianuarie Fabrica lui Moş Crăciun de la Curtea de Argeşe ste luată cu asalt de copii care vor să vadă cum se fac minunatele globuleţe care împodobesc bradul de Crăciun, iar la ARGCOMS au parte de o experienţă extraordinară.

 „Ne-am specializat pe latura turistică a activităţii mai mult decât altădată. Avem oameni care se ocupă de chestiunea asta, am cheltuit foarte mult pentru decoruri, pentru butaforie, sanie cu reni, car alegoric şi altele, muzică ambientală, cântece de Crăciun, costumaţii”, spune Sandu Nichita.

O societate din 1928

ARGCOMS, una dintre puţinele societăţi cooperatiste meşteşugăreşti din ţară, are ca obiect de activitate ceramica tradițională decorativă și utilitară, realizarea obiectelor artizanale din lemn, artizanat textil, dar îl are angajat şi pe Moş Crăciun. Sau mai multe Crăciuniţe.

Organizațiile cooperatiste de credit sau cu activități lucrative au funcționat și în Curtea de Argeș între cele două războaie mondiale. Ca urmare a apariției Codului Cooperației în 12 iulie 1928, cooperativele se organizează și lucrează mai eficient. În Curtea de Argeș se înființează pentru prima data pe baze reglementate și lucrative Cooperativa Forestieră “Munţii Argeşului”. Cooperația meșteșugăreasca de sine stătătoare în zonă a luat ființă în anul 1950 ca o “asociaţie” de meseriași cu ateliere individuale, constituirea acestora și forma  organizatorică având multe aspecte comune cu cooperativizarea forțată a agriculturii din anii `60.

Activitatea de ceramică la actuala ARGCOMS este asimilată în anul 1966, atrăgând meșterii olari din Curtea de Argeş  dar și din comunele limitrofe. Aceasta este diversificată de-a lungul anilor prin lărgirea gamei de produse, perfecționându-se în același timp și forța de muncă.

Fabrica de globuleţe a fost înfiinţată ca urmare solicitării acestui produs pe piață SUA

Fabrica de globuri din sticlă (ornamente pentru pomul de Crăciun) a luat ființă ca urmare a solicitării acestui produs pe piața SUA. În anul 1988 s-au făcut studii de fezabilitate pentru o nouă activitate de mare serie, având în vedere solicitările de pe piață americană, dar și din Europa de vest. În anul 1989, în luna august, se face prima livrare de globuri în SUA. De atunci și până în prezent s-au expediat pe piață fie la export, fie pe piață internă peste 70 de milioane de unități de globuri din sticlă în SUA, Canada, Suedia, Germania, Italia, Franţa ori Australia.

Globurile din sticlă pentru pomul de Crăciun sunt realizate la ARGCOMS prin modelarea sticlei, suflare la cald, pictarea-decorarea acestora făcându-se manual, înnobilate cu materiale de un efect deosebit.  

Hits: 469

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments