Evoluția sudurii – de la sudura clasică, la MIG MAG și TIG

Category: Fapt divers Published: Saturday, 02 June 2018 Written by Interes argesean

Cel mai popular tip de sudură din lume este – fără doar și poate – sudura cu electrod învelit. Apărut la începutul anilor 1900, ca o îmbunătățire a sudurii cu cărbune, acest procedeu este folosit în peste jumătate dintre suduri. Totuși, asta nu înseamnă că sudura nu a evoluat, ba dimpotrivă – apariția aparatelor de sudură MIG MAG și TIG a contribuit semnificativ la obținerea unor suduri de foarte bună calitate, chiar dacă realizarea în sine a procedeului decurge mai greu.

Sudura cu electrod învelit

Realizată cu aparatul de sudură de tip invertor și cunoscută și ca sudură manuală cu electrod învelit (SMEI), această procedură este, așa cum spuneam, cea mai populară din lume. Dacă vă întrebați cărui fapt se datorează acest lucru, „secretul” constă în aplicabilitatea extinsă pe care acest tip de sudură o are. Astfel, poate fi utilizată în aproape toate activităţile industriale de fabricație, întreţinere şi reparaţii, precum și în domeniul construcţiilor sudate.

Mai precis, sudura cu electrod învelit este potrivită pentru:

-       oţeluri carbon

-       oţeluri slab şi înalt aliate

-       oţeluri inoxidabile

-       fonte etc.

Pe lângă gradul mare de aplicabilitate pe care îl are, sudura clasică, cu electrod învelit, mai prezintă și alte avantaje care contribuie la menținerea ei în topul preferințelor celor care realizează astfel de proceduri. Este vorba despre asigurarea unui grad ridicat de manevrabilitate, întrucât aparatele de tip invertor sunt de mici dimensiuni, despre un consum scăzut de curent electric și – nu în ultimul rând – despre costurile mici ale acestor aparate de sudură și a celorlalte echipamente necesare.

Sudura MIG MAG

Sudura MIG MAG mai este cunoscută și ca sudură în mediu de gaz protector cu electrod fuzibil sub formă de sârmă.

Mai exact, însă, MIG MAG face referire la gazul protector folosit în timpul procedurii, care poate fi:

       MIG – (Metal Inert Gas: argon, heliu, dioxid de carbon sau un amestec format din CO2 și argon, numit corgon). Este folosit la sudarea metalelor și aliajelor reactive precum cupru, aluminiu, titanu sau magneziu.

       MAG (Metal Activ Gas) – gazele active se folosesc la sudarea oțelurilor obișnuite.

Cel mai mare avantaj al sudurii MIG MAG este că, în cazul acestui procedeu, electrodul folosit este înlocuit de așa-numită sârmă de sudură, fapt care face să ofere cea mai bună productivitate dintre toate tipurile de sudură.

Aparatele folosite pentru realizarea sudurii MIG MAG fac parte din categoria aparatelor de sudură profesionale, însă manevrabilitatea lor nu este foarte dificilă, astfel încât nu necesită o calificare specială a sudorului.

Sudura TIG

Cea mai complexă și mai dificilă tehnică de sudare este TIG sau, altfel spus, sudarea cu electrod nefuzibil din wolfram în mediu protejat de gaz inert.

Procedeul este folosit, în general, pentru sudarea oțelurilor inoxidabile și a aluminiului, magneziului sau a altor materiale ușoare, iar pentru că este greu de realizat, îmbinarea aliajelor prin sudura TIG are o productivitate redusă.

Totuși, acest lucru nu înseamnă că aceste aparate de sudat nu sunt folosite, ba dimpotrivă – sudura obținută prin acest procedeu este superioară oricăror alte suduri, așadar, pentru lucrări de „finețe”, este cel mai indicat procedeu.

 

Hits: 414

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments