Patricia Vasilescu, locul 4 la faza naţională a Olimpiadei de Lectură

Category: Fapt divers Published: Friday, 06 April 2018 Written by Interes argesean

Patricia Vasilescu, elevă în clasa a XII-a a Colegiului Naţional „Vlaicu Vodă”, s-a clasat pe locul 4 la faza naţională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viaţă. Patricia este un elev eminent, în anii de liceu participând, cu rezultate excepţionale, la multe concursuri şcolare. Premiul obţinut la Olimpiada care a avut loc săptămâna aceasta îi dă dreptul să intre la Academia de Poliţie fără examen, numai că Patricia vrea să urmeze Facultatea de Drept din Bucureşti.

Într-un interviu pe care Patricia l-a acordat ziarului nostru anul trecut ne spunea că pasiunea pentru limba română a descoperit-o întâmplător, în şcoala generală.  Încă din clasa a cincea am participat la mai multe concursuri și olimpiade. Atunci mi-am dat seama că latura aceasta mă atrage și că mă adaptez destul de bine "cerințelor" acestei materii. Doamna Ileana Dinică, profesoara mea de limba română din gimnaziu, este cea care mi-a remarcat înclinația spre partea umană și m-a ajutat și încurajat de-a lungul celor patru ani, pregătindu-mă și dedicându-și timp pentru a-mi spori performanțele. Ajunsă la liceu, deși sunt la profil real, nu am renunțat. Aici, doamna Ileana Popescu a continuat să mă motiveze, să-mi spună că am talent și să mă ajute să progresez pentru ca, puțin mai târziu, să ajung în punctul actual. Nu este deloc ușor. Necesită multă muncă, mult timp dedicat studiului și, nu în ultimul rând, plăcerea de a lucra, însă parcurgerea acestui drum se dovedește a fi, într-adevăr, foarte frumoasă”, ne mărturisea Patricia Vasilescu. 

Hits: 1880

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments