CFR zice că Gara Curtea de Argeş poate fi dată în administrare Consiliului Local

Category: Fapt divers Published: Thursday, 29 March 2018 Written by Interes argesean

Deputatul PNL Dănuţ Bica a adresat, în februarie, o interpelare ministrului Transporturilor pe tema situaţiei gărilor de pe traseul de cale ferată Piteşti-Curtea de Argeş, iar săptămâna trecută a venit şi răspunsul.  Ministrul Lucian Şova îi spune deputatului argeşean că „Sucursala Regională CFR Craiova a făcut o propunere de alocare bugetară în valoare de 65.000 de lei, fără TVA, din fondurile poprii, pentru reabilitarea gării din Curtea de Argeş”. De asemenea, ministrul afirmă că „transmiterea administrării clădirii Gara Curtea de Argeş către Consiliul Local se poate face în conformitate cu legea privind bunurile proprietate publică”. În ceea ce priveşte celelalte gări de pe traseul Piteşti – Curtea de Argeş, Lucian Şova declară că „CFR a depus eforturi susţinute pentru a aduce într-o stare mai bună clădirile”.

Gara din Curtea de Argeş este într-o stare deplorabilă, iar în luna decembrie a anului trecut, când sicriul Regelui Mihai a fost adus la Necropolă, clădirea a fost acoperită cu un mesh imens ca să nu se vadă halul de degradare în care se află.

Hits: 939

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments