12 percheziţii la cămătarii din Curtea de Argeş

Category: Fapt divers Published: Thursday, 08 March 2018 Written by Interes argesean

Joi, poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș și cei ai Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române efectuează 12 de percheziţii domiciliare în județul Argeș, la locuințele unor persoane bănuite de camătă și furt, informează IPJ Argeş într-un comunicat de presă.

La data de 8 martie, poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, efectuează 12 percheziţii domiciliare la locuințele unor persoane din județul Argeș. Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de camătă și furt. Din cercetări a reieșit că, în perioada 2012 - până în prezent, cei în cauză ar fi acordat unor persoane diverse sume de bani, cu titlu de împrumut, percepând  dobândă. De asemenea, cei în cauză sunt bănuiți că, din anul 2017 și până în prezent ar fi sustras bunuri din societăți comerciale de pe raza județului Argeș. 28 de persoane vor fi conduse la sediul Poliției Municipiului Curtea de Argeș pentru audieri. La acțiune participă și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, precizează sursa citată. Se pare că unii dintre cei care luau bani de la cămătari şi nu puteau să-i înapoieze erau obligaţi să fure produse din societăţile la care lucrau şi să le dea cămătarilor. Ar fi vorba despre firmele care produc electronice şi electrocasnice precum şi componente ale acestora.

Hits: 1722

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments