Prime de excelenţă pentru angajaţii excelenţi ai Primăriei

Category: Fapt divers Published: Thursday, 11 January 2018 Written by Interes argesean

Finalul anului a adus prin oraş un scandal care a mocnit până la şedinţa de Consiliu de la sfârşit de decembrie.  S-a tot vorbit despre nişte prime pe care le-au primit anumiţi angajaţi ai Primăriei. Cei care nu au fost pe lista scurtă şi care muncesc la fel de mult sau la fel de puţin ca ceilalţi, s-au revoltat şi au început să se vaite peste tot că sunt defavorizaţi. În esenţă aveau dreptate, căci performanţele Primăriei nu au dat pe spate pe nimeni, cetăţeni persoane fizice sau juridice. La şedinţa de Consiliu menţionată, întrebat de Mădălin Marinescu dacă e adevărat că s-au dat prime, primarul Panţurescu a confirmat. „S-au dat premii de excelenţă în funcţie de performanţe. Au primit directorul economic, secretarul Primăriei, jurista Janina Zarioiu, unul s-a dat la Mediu, au luat fetele de la Proiecte Europene, una la Contabilitate, una la Investiţii, una la Administrarea Domeniului Public. Toţi cei care au primit au făcut ceva în plus faţă de ce aveau de făcut. Aşa vor primi de acum încolo cât voi fi eu primar!”, le-a spus primarul Panţurescu membrilor Consiliului Local.

Cea care pare să fi devenit favorita primarului, jurista Zarioiu, a ţinut să-şi susţină şeful care a premiat-o . „Legea permite primarului să dea premii de excelenţă!”, a spus ea. Iar primarul a dat.

Hits: 1408

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments