Gara Regală va fi reabilitată

Category: Fapt divers Published: Tuesday, 07 November 2017 Written by Interes argesean

Semnalele trase de presă precum şi interpelarea deputatului liberal Dănuţ Bica pe tema gării din Curtea de Argeş par să fi avut ecou la vârful CFR. Vineri, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunţat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) licitaţia pentru un contract de „Reparaţii, reabilitare şi restaurare clădire călători din staţia CF Curtea de Argeş (expertiza şi DALI - clădire monument istoric)”, valoare estimată a contractului fiind de 65.000 de lei, fără TVA. Ofertele pot fi trimise până pe 4 decembrie. Deocamdată, se fac doar expertizele, lucrările propriu zise urmând să fie scoase la licitaţie probabil anul viitor.

„Clădirea prezintă degradări vizibile la nivelul învelitorii acoperişului, ale finisajelor pereţilor faţadelor şi a tavanelor,  sistemului de  scurgere a apelor pluviale, tâmplăriei (...) SRCF Craiova a depus eforuturi susţinute pentru a aduce la o stare mai bună clădirea şi, în măsura lucrărilor permise de lege pentru un monument istoric, au fost executate de-a lungul timpului lucrări de întreţinere şi igienizare din fondurile proprii ale regionalei. În 1999 SRCF Craiova a realizat lucrări de reparaţii curente din fonduri  de exploatare”, se arată în caietul de sarcini al licitaţiei. Durata contractului este de 24 de luni din care execuţie propriu-zisă două luni.

A fost inaugurată în 1898

Gara din Curtea de Argeş a fost inaugurată pe 27 noiembrie 1898, dată la care a avut loc punerea în circulaţie a căii ferate Piteşti-Curtea de Argeş, având lungimea de 38,4 kilometri. A fost construită în mai puţin de unsprezece luni, la cererea Regelui Carol I, după planurile cunoscutului arhitect francez Andre Lecomte de Nouy, acelaşi care restaurase Mănăstirea Curtea de Argeş. Coordonatorul întregului ansamblu de lucrări feroviare din zonă a fost eminentul inginer Elie Radu. Clădirea Gării din Curtea de Argeş a fost declarată monument de arhitectură, având un design care o face să fie unică în România. Gara a fost înfiinţată cu scopul de a înlesni deplasarea membrilor familiei regale la Mănăstirea Curtea de Argeş, după alegerea acesteia de către Regele Carol I drept necropolă regală. A primit supranumele de „Gară Regală”, pentru că toţi suveranii României înmormântaţi la Curtea de Argeş au fost aduşi în oraş cu trenul.

Hits: 498

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments