Super eveniment naţional marca PNL Argeş

Category: Fapt divers Published: Monday, 11 September 2017 Written by Interes argesean

Un eveniment dedicat  tinerilor şi copiilor a fost organizat vineri, 8.09.2017, la Curtea de Argeş, unde organizaţia de tineret PNL a municipiului a demonstrat că şi pentru cei mai mici se pot face lucruri frumoase. 

Evenimentul organizat de TNL Curtea de Argeş, cu sprijinul şi susţinerea PNL Argeş, a constat într-un concurs de breakdance la care au participat zeci de copii. Alături de cei din Piteşti şi Curtea de Argeş au fost concurenţi din întreaga ţară, Constanţa, Arad, Braşov, Craiova şi Bucureşti.

“Arges Court Session” s-a bucurat încă de la prima ediţie de susţinerea şi participarea liberalilor, printre invitaţi fiind deputatul Dănuţ Bica, preşedintele PNL Argeş, Adrian Miuţescu, preşedinte PNL Curtea de Argeş, Cristian Mitrofan, dar şi alţi membrii marcanţi ai partidului cum ar fi Nicolae Barbu sau Doru Georgescu. De asemenea, tineri liberali din întreg judeţul au participat la evenimentul de la Curtea de Argeş care a reuşit să aducă zâmbetul şi satisfacţia pe feţele a zeci de copii şi tineri pentru care astfel de evenimente sunt foarte rare.

Concursul National de Breakdance "Arges Court Session" ar putea deveni, aşadar, o tradiţie în rândul tinerilor liberali din întreaga ţară, un mijloc de promovare a culturii urbane, a sportului şi mişcării, a competiţiilor în cadrul cărora şi cei mai mici dansatori să se simtă apreciaţi.

 

Departamentul de comunicare al PNL

Hits: 465

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments