Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Băncile care îi jefuiesc pe argeşeni

Category: Editorial Published: Monday, 03 June 2013 Written by Laura Ilie

Ne-a vizitat la redacţie zilele trecute un domn extrem de revoltat de felul în care a fost tratat de o bancă şi de modul în care angajaţii acesteia, nu neapărat cei de la Curtea de Argeş, au înţeles să se poarte cu un client. Omul nostru a contractat un credit în luna martie, iar din martie până în iunie se tot chinuiesc salariaţii instituţiei să evalueze şi să reevalueze un imobil. Este o bancă ce a fost de-a noastră până de curând, în topul celor mai profitabile din ţară.

Nenumăraţi cititori ne-au scris la redacţie, de-a lungul anilor, despre problemele pe care le au cu instituţiile bancare. Dacă la început, mai ales în urmă cu vreo câţiva, puţini, ani, mai că îi îndemnau din stradă să le devină clienţi, situaţia s-a schimbat radical acum, iar domnul despre care vorbeam mai sus era hotărât să ajungă în instanţă. Argeşenii sunt îndatoraţi la bănci până peste cap, ca toţi românii, dar impresia pe care o au este că sunt jefuiţi efectiv în unele cazuri. Se cer comisioane peste comisioane, iar ştirea de zilele trecute referitoare la comisionul uriaş, faţă de alte ţări, perceput la carduri, este doar ultima dintre veştile proaste, evaluarea unui imobil e făcută numai şi numai în interesul instituţiei iar comunicările pe care le primeşte clientul sunt defectuoase din multe puncte de vedere. „Nu îi interesează decât ca profitul lor să fie maxim, indiferent cu ce costuri”, ni s-a plâng argeşeanul căruia deocamdată nu-i dăm numele, pentru că problema sa este una general valabilă.

Criza este suportată de cei săraci şi slabi, cei care nu se pot lupta niciodată de la egal la egal cu băncile care au armate de avocaţi bine plătiţi, argeşenii sunt nevoiţi să se lase jefuiţi perfect conştienţi de asta pentru că nu se pot lupta cu sistemul.

Sărăcia e mare la Curtea de Argeş. Potrivit unei estimări oficiale, aproape jumătate dintre locuitorii zonei au un credit pe undeva, la vreo bancă sau la altă instituţie de acest gen. Dobânzile au urcat până la cer la începutul crizei, iar unele bănci le-au lăsat acolo, pentru că profitul trebuia maximizat indiferent de realitatea economică a municipiului. Am văzut cu toţii cum au fost trimişi în judecată directori de bănci, pentru că au furat. Fac pariu cu dumneavoastră că şi ce au furat au suportat, până la urmă, tot clienţii!

Revenind la domnul despre a cărui supărare am scris mai sus. El crede, şi tind să-i dau dreptate, că Banca Naţională nu ţine cu oamenii simpli, sau cel puţin asta se vede de la nivelul argeşeanului de rând. Ori asta, ori băncilor, nu vorbesc de toate, ci doar de unele, nu le pasă de lege şi de regulamente. Nu ştiu, însă, cât de bine le-ar pica mai multe procese intentate de cei care se cred jefuiţi pe faţă, pentru că, nu-i aşa, noblesse oblige, iar băncilor nu le place deloc publicitatea negativă. Poate că nu, dar adevărul ar trebui să le placă.

Hits: 1198

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments (7)