Poliţia din Curtea de Argeş trebuie reinventată

Category: Editorial Published: Friday, 18 March 2016 Written by Interes Argesean

În ultimele două luni, două evenimente teribile au pătat obrazul Poliţiei din Curtea de Argeş. Mai întâi, doi indivizi au bătut doi poliţişti, unul dintre oamenii legii luaţi la omor fiind chiar şeful Serviciului de Investigaţii Criminale. Apoi, un alt individ, oarecum din aceeaşi categorie cu primii doi, a bătut cu o cruzime ieşită din comun vânzătoarea unui magazin aflat la câteva sute de metri de sediul Poliţiei Municipale. Sunt două incidente grave, care aduc atingere profesionalismului poliţiştilor.

Sigur, dup cum am mai scris în acest colţ de pagină, nu sunt de vină ofiţerii care au fost bătuţi în parcarea Bisericii Domneşti şi nici Poliţia, în integralitatea ei, că un individ a atacat o femeie într-un magazin vecin cu sediul Poliţiei. Problema este că nici primii bătăuşi şi nici cel de zilele trecute nu par să aibă vreo teamă de lege sau de cei care sunt plătiţi să păzească respectarea ei. Fireşte, dacă tânărul care aproape a omorât biata femeie în bătaie era sub influenţe diverse, aşa cum se spune, iar bărbaţii care au atacat doi poliţişti în ianuarie aveau ceva personal cu ei, în sensul că oamenii legii îi cercetau în câteva dosare, atunci totul este o coincidenţă nefericită, dar sunt sigură că e mai mult decât atât.

A fost la Curtea de Argeş o perioadă liniştită din punct de vedere infracţional, până la începutul acestui an. Domnii de la Ordine Publică au mai amendat un beţiv sau un cerşetor, cei de la Economic mai prindeau o băbuţă care vindea trei fire de pătrunjel iar poliţiştii de la Rutieră amendau un şofer care circula cu 62 de kilometri în localitate. Lucrurile păreau că merg bine şi că în această comună ceva mai mare poreclită municipiu nu se poate întâmpla nimic grav. Începutul de an în forţă i-a speriat însă cumplit pe argeşeni. Nu puţini au fost cei care în aceste zile au mărturisit că le e frică să mai iasă pe stradă, pentru că simt sau cred că li se poate întâmpla orice.

Noi, cetăţenii simpli, nu putem face nimic, doar putem să le cerem poliţiştilor să-şi facă meseria. Pare o banalitate şi poate că chiar este, dar e purul adevăr. Trebuie să le cerem poliţiştilor să-şi facă meseria astfel încât să nu-i treacă prin cap cuiva că poate să tâlhărească un magazin, o casă, un om, la o sută de metri de sediul Poliţiei. Să nu se mai gândească cineva, indiferent de experienţa lui infracţională, că atace un poliţist. Pare greu, spre imposibil, dar ceva trebuie făcut. Altfel, comuna aceasta mai mare poreclită municipiu va rămâne ceea ce este acum, locul în care oamenilor le e frică să mai iasă pe stradă şi în care trăiesc în fiecare zi cu teama că ei ar putea fi următoarea victimă.

 

Ciudat este faptul că, luaţi separat, şefii departamentelor din Poliţia Municipală sunt ok, şi la fel sunt şi cei mai mulţi dintre poliţişti. Împreună, însă, nu fac echipă. Poate asta e problema.

Hits: 1543

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments (4)