Dincuţă şi Curpaş au bătut de fapt toată Poliţia din Curtea de Argeş

Category: Editorial Published: Monday, 25 January 2016 Written by Interes Argesean

Scandalul de zilele trecute a căpătat proporţii. Cei doi indivizi care au bătut poliţiştii au tras, de fapt, o mamă de bătaie întregii Poliţii din Curtea de Argeş, iar poliţiştii se vor resimţi mult timp de aici încolo. Şi aşa sunt voci care spun că la Curtea de Argeş fac legea grupuri de infractori, iar acum pare că lucrurile s-au aşezat şi oficializat. Aşa zişii interlopi sunt şefii, sunt cei mai tari, pe ei nimeni nu poate să-i învingă. Doar puşcăria, atunci când se găsesc magistraţi care să-i înfunde.

Să ne amintim. În noaptea de 15 spre 16 ianuarie doi bărbaţi au atacat trei poliţişti, se spune, în parcarea din faţa Bisericii Domneşti. Motivul ar fi fost că unul dintre oamenii legii l-a cercetat la un moment dat într-un dosar penal pe unul dintre agresori.

Unul dintre polițiștii agresați este subcomisarul Laurențiu Iordache, șeful Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Curtea de Argeș. Acesta a suferit cele mai grave leziuni și a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar ceilalţi doi, un bărbat şi o femeie, vorbeşte lumea, au scăpat mai ieftin.

Unul dintre agresori, Constantin Cosmin Dincuță, a fost eliberat condiționat în noiembrie 2015 din Penitenciarul Colibași, unde executa o condamnare într-un dosar instrumentat de DNA Pitești. Dincuță fusese condamnat de Curtea de Apel Pitești, în martie 2011, la șapte ani de închisoare pentru lipsire de libertate și șantaj, sentința fiind menținută, în aprilie 2012, de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Lucrurile sunt simple. Doi inşi, cunoscuţi prin Curtea de Argeş, au bătut poliţiştii, inclusiv pe şeful de la Investigaţii Criminale. Cum s-a ajuns ca acesta să primească o bătaie soră cu moartea iar el să nu apuce să scoată pistolul e o mare problemă. Periodic vedem poliţişti pe stadion care aleargă sau se fac că aleargă, şi tot periodic se fac exerciţii la poligonul de la Valea Iaşului. Şefii de birouri din Poliţia Municipală sunt absolvenţi ai Academiei de Poliţie, instituţie la care este inclusiv o probă fizică la intrare, iar în timpul anilor de studiu exerciţiile fizice sunt importante. De asemenea, tot periodic poliţiştii se antrenează cu luptătorii speciali. Pare greu de crezut că toată această pregătire fizică se face, dacă te uiţi la unii dintre poliţişti, inclusiv la dl. Iordache, cel bătut, dar, cel puţin teoretic, aşa se face. Aşadar, e bizar cum şeful de la Investigaţii Criminale nu s-a putut apăra de un interlop beat, cum nu a putut măcar să scoată ceva din buzunar sau de la centură, un pistol, un baston sau altă armă pe care o are.

Nu ştiu eu care sunt criteriile în funcţie de care sunt promovaţi poliţiştii şi nici nu intenţionez să spun că victima este vinovată că s-a lăsat bătură, dar sunt câteva întrebări la care cineva ar trebui să răspundă, şi mă gândesc la şeful Poliţiei argeşene, dl. Ispir, proaspăt chestor, cel care a plecat de la Curtea de Argeş în urmă cu nu atât de mult timp cât ar dori domnia sa. Colegul său mai mic, dl. Iordache, era în Poliţie şi atunci, lucra la acelaşi birou.

Cât de în siguranţă ne mai putem simţi noi, cei care locuim la Curtea de Argeş, pe stradă, dacă ditamai şeful de la Investigaţii Criminale a fost bătut măr de un individ ? Dl. Ispir locuieşte la Curtea de Argeş, dar probabil că domnia sa nu se teme. În schimb, alţi colegi se gândesc de două ori înainte să iasă la patrulă. Poate de aceea preferă să stea pe străzi liniştite, noaptea, la umbră, cu maşinile pornite ca să nu le fie frig sau cald, uitându-se pe facebook în timp ce orele de program trec. În maşini nu îi atacă nimeni. Deocamdată.

Laura Ilie

Hits: 4601

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments (12)