Nastea şi Bolovan, fata moşului şi fata babei

Category: Editorial Published: Monday, 30 March 2015 Written by Interes Argesean

Am participat zilele trecute la adunările generale ale acţionarilor celor două societăţi ale Consiliului Local, Aquaterm şi Salubritate Publică, şi am ajuns la concluzia că pesediştii l-ar omorî pe Bolovan, şi i-ar face statuie lui Nastea. Primul e director la Aquaterm, iar al doilea, Nastea cel Bătrân, e de facto director la Salubritate Publică. Aici, de jure, director e fiu-său, numai că băiatul trebuie să mai citească ceva cărţi, începând cu cele de clasa a noua, ca să corespundă funcţiei.

La Aquaterm, unii au plecat furioşi din şedinţă, iar alţii, rămaşi pe scaune, au încercat să-l facă praf pe director. Sigur, nu susţin eu aici că dl. Bolovan e managerul prefect, dar nici nu poate să-i spună cum să-şi facă treaba unul care a fost, spre exemplu, casier la gaze şi acum se dă mare cunoscător al problemelor de apă canal. Amănunte despre felul în care s-a desfăşurat adunarea aflaţi din paginile ziarului nostru, eu vreau să subliniez mizerabila atitudine pe care unii dintre aleşi o au. Până la urmă, Aquaterm nu trebuie să fie sinonim cu Bolovan, iar dacă se întâmplă aşa e numai vina consilierilor, cei care, atunci când trebuie să facă efectiv ceva, să ia o măsură concretă, nu sunt în stare, pentru că se tem că vor avea nevoie de o reparaţie, de un meseriaş, de nişte lucrări, pe care să le facă Bolovan. Altfel, se comportă de parcă ei, ca persoane fizice, ar fi acţionari la Aquaterm. Ei bine, am o veste proastă, Aquaterm, ca şi Salubritate Publică, nu sunt ale lor, sunt ale noastre, ale cetăţenilor din Curtea de Argeş, cum bine sublinia dl. secretar Radu Chirca. AGA Aquaterm s-a terminat cum a început, tensionat, cu reproşuri directe ori ameninţări voalate.

A urmat peste o oră AGA la Salubritate Publică. Aici, cu totul altfel s-au purtat cinstiţii noştri aleşi, poate şi datorită paharului cu tărie cu care au fost întâmpinaţi de marele şef. Deşi au fost mai multe puncte pe ordinea de zi, iar directorul de jure a bălmăjit câte ceva de genul - să ne spună dna.contabilă mai multe – lucrurile au mers brici, unii dintre consilieri aşteptând partea cea mai importantă a adunării – grătarul care mirosea îmbătător, şi sticlele cu băuturi fine. Am auzit unul dintre aleşi care nu a vorbit de cinci ori în viaţa lui de consilier dar care la AGA menţionată se grăbea să-i dea voie dlui. Nastea Bătrân să cheltuiască nişte zeci de mii de euro extrem de uşor, doar să se termine odată şedinţa şi să înceapă cheful. Fata moşului şi fata babei au fost personajele centrale ale acestor două întruniri. Una bună şi frumoasă, cealaltă urâtă şi rea. Păcatul uneia e vechimea prea mare în post şi multitudinea de servicii aduse celor aflaţi la un moment dat într-o funcţie, meritul celeilalte – copilăria petrecută alături de cineva aflat la putere şi prietenia care încă îi mai leagă.

 

Dubla măsură de care au dat dovadă aleşii la cele două şedinţe m-a făcut să număr lunile care au mai rămas până la alegerile locale din primăvara următoare. Dragi concetăţeni, nu mai avem mult de îndurat ignoranţa şi urmărirea propriilor interese din Consiliul Local, dar numai de noi depinde ca următorii consilieri să fie altfel.

Hits: 1645

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments (1)