S-a oprit refacerea străzii Râmnicu Vâlcea

Category: Administratie Published: Thursday, 09 April 2009 Written by Gabriela Dobra

 

În urma numeroaselor sesizări făcute de administraţia locală, firma care a realizat canalizarea menajeră pe strada Râmnicu Vâlcea a început refacerea carosabilului. Totul părea în ordine, până în momentul în care s-a descoperit că şi de 

data aceasta sunt probleme. De fapt, stratul de asfalt care trebuia să fie de patru centimetri, era ceva mai subţire. “Ne-am văzut în situaţia de a stopa lucrările. Am cerut să frezeze încă o dată astfel încât covorul asfaltic să fie de patru centimetri”, a spus primarul Nicolae Diaconu. Descoperirea a fost făcută de reprezentaţii primăriei, în momentul în care firma care avea obligaţia să refacă carosabilul încerca să toarne asfaltul. “Lucrările nu erau făcute aşa cum ar fi trebuit. Miercuri după amiază au venit cu primele maşini să toarne covor asfaltic şi imediat am cerut să refacă totul. Este sarcina lor să aducă strada la stadiul iniţial. Oamenii trebuie să circule în condiţii normale, iar noi vrem să recepţionăm lucrarea. Sper să se încheie acest conflict care durează de atâţia ani”, a încheiat edilul. Până atunci, şoferii care trec pe strada Râmnicu Vâlcea, vor avea de înfruntat în continuare gropi şi denivelări.

 

Hits: 875

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments