Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Aleşii locali la final de drum. Ionel Păunescu, cel mai implicat consilier local la primul mandat

Category: Administratie Published: Saturday, 21 December 2019 Written by Interes argesean

Mandatul actualului Consiliu Local se apropie de sfârşit. La anul, în mai, vom avea din nou alegeri locale şi probabil că unii dintre actualii consilieri locali nu se vor mai regăsi nici măcar pe listele de candidaţi. Începând de astăzi o să citiţi în ziarul nostru o cronică a activităţii fiecărui consilier şi a fiecărui grup de consilieri. Astăzi, despre Ionel Păunescu, consilier PAM.

Mulţi dintre consilierii care mai au câteva luni de administrat oraşul sunt la primul mandat, unul dintre ei fiind Ionel Păunescu, ales pe listele Partidului pentru Argeş şi Muscel (PAM) şi care acum cochetează cu PRO România.

Faţă de colegii săi „boboci” în ale administraţiei locale, Păunescu, om de afaceri, a învăţat repede care este rolul său de ales local şi a acţionat în consecinţă. Ultima sa intervenţie într-o şedinţă de Consiliu a dezvăluit o gafă enormă – Consiliul Local a trecut din domeniul public în domeniu privat al Primăriei un teren privat, care aparţine unei societăţi din municipiu. De altfel, Ionel Păunescu a declarat că va ataca în contencios administrativ hotărârea Consiliului Local.

Alesul local a insistat să se facă ceva cu fostul cămin cultural de la Capu Dealului, care se dărâmă încet dar sigur, a urmărit lucrările de refacere a unor străzi afectate de inundaţii şi a solicitat refacerea podului de lângă Lukoil atunci când trotuarelor s-au prăbuşit în pârâu. Din 2016 încoace Ionel Păunescu a avut multe intervenţii în plen şi multe observaţii la proiectele de hotărâri.

Păunescu este coleg de partid la PAM şi în Consiliul Local cu Ion Şerban şi cu Marius Deaconu. Şerban este consilier de 20 de ani, dar Deaconu este tot la primul mandat.

Hits: 878

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments