Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Directorul Serviciului Public de Gospodărie declară - „Nu putem cârpi străzile la nesfârşit!”

Category: Administratie Published: Tuesday, 23 July 2019 Written by Interes argesean

Mai mult de jumătate din ele se vor strica în câţiva ani, e convins  Ioan Ghiţă

Cele mai multe din străzile de la Curtea de Argeş vor ceda în următorii, puţini, ani, afirmă directorul Serviciului Public de Gospodărie Comunală (SPGC), Ioan Ghiţă. „E nevoie de un program de investiţii al Primăriei pentru a reface toate străzile. Din 2012 Primăria nu a mai făcut investiţii pentru străzi. Mai mult de jumătate din străzile oraşului or să pice, pentru că SPGC nu poate să le facă pe toate. Strada Râmnicu Vâlcea trebuie să se facă printr-un program de investiţii al Primăriei. Noi am realizat programul de lucrări aprobat de Consiliul Local, dar din 2012 nu s-au mai făcut investiţii de la Primărie. Nu putem să le cârpim la nesfârşit! Fără un program de investiţii nu se poate!”, le-a spus Ioan Ghiţă consilierilor locali.

Sunt multe străzi distruse la Curtea de Argeş şi reparate mereu de Serviciul Public. Nu doar în centru, pe Despina Doamna, Banu Mărăcine ori Cuza Vodă, ci şi prin cartiere străzile sunt pline de peticele pe care SPGC le pune, uneori unul peste altul, în fiecare primăvară, şi au nevoie de investiţii serioase, mai spune Ioan Ghiţă.

Un astfel de program de investiţii al Primăriei pentru toate străzile din Curtea de Argeş ar fi extrem de costisitor, chiar dacă ar fi făcut etapizat, pe mai mulţi ani. Ghiţă susţine că multe dintre ele nu au fost proiectate pentru traficul de acum, iar fundaţiile nu mai sunt potrivite. Refacerea lor ar costa enorm, dar cineva, la un moment dat, va trebui să-şi asume responsabilitatae unei investiţii de acest gen, în ciuda costurilor şi a neplăcerilor cauzate de traficul îmgreunat de lucrări.

Hits: 298

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments (1)