Te informam ca site-ul nostru foloseste cookie-uri, iar prin navigarea pe site iti exprimi acordul asupra folosirii acestora. 

Apa se scumpeşte cu 40%

Category: Administratie Published: Monday, 13 May 2019 Written by Interes argesean

Dacă administraţia locală nu dă bani iar preţurile nu cresc, Aquaterm intră în colaps

Tarifele la apă şi canalizare cresc la Curtea de Argeş cu 40% începând cu 1 iulie. Majorarea este inevitabilă pentru că altfel societatea Aquaterm intră în colaps iar argeşenii rămân şi fără apa care curge acum la robinete şi de care nu sunt mulţumiţi. Probabil că din motive de campanie electorală şi alegeri proeictul de hotărâre nu va fi pus pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local de la sfârşitul lunii mai, dar în iunie va fi dezbătut.

Adunarea Generală a Asociaţilor (AGA) Aquaterm care a avut loc săptămâna trecută a fost extrem de interesantă. Pe de-o parte, preşedintele Consiliului de Administraţie (CA), Ionuţ Andrei, a vorbit ca un economist ce este despre lucruri de specialitate, iar pe de alta, unii dintre consilieri au făcut politică şi campanie electorală iar alţii au demonstrat că nu au înţeles mai nimic din ce le-a spus preşedintele CA.

9000 de euro, factura lunară la curent

Pe scurt, situaţia societăţii de apă canal de la Curtea de Argeş este dezastruoasă. Nicio noutate aici, numai că Ionuţ Andrei a făcut o prezentare clară, ca să înţeleagă oricine, că dacă nu vin bani de nicăieri în cel mai scurt timp nici măcar apa cenuşie care curge la robinete nu va mai fi. Doar factura pentru curentul consumat de pompele de la staţia de captare de la Oeşti ajunge la 9000 de euro pe lună, şi asta până în aprilie, când curentul s-a scumpit pentru firme cu 38%, după cum spun administratorii. Nu doar factura pentru energia electrică este uriaşă, ci şi amenzile primite de Aquaterm pentru nefuncţionarea staţiei de epurare. Banii societăţii se scurg şi pe un islaz la Albeşti, unde dintr-o conductă spartă curg mii de metri cubi de apă tratată la staţia de la Cerbureni. Pierderile sunt îngrozitor de mari, iar ca să fie stopate e nevoie de bani. Nu foarte mulţi, faţă de bugetul unui municipiu, ci de maxim 500.000 de euro, pentru ca noii administratori să înceapă de undeva cu rezolvarea problemelor, spre exemplu cu înlocuirea pompelor energofage de la Oeşti. Din păcate, administraţia locală a alocat Aquaterm, societatea care aparţine Consiliului Local, doar 340.00 de lei pentru acest an.

Liberalii nu votează majorarea

Cum puţini bani au venit de la bugetul local la Aquaterm, trebuie crescut tariful. Societatea are avizul autorităţii naţionale în domeniu (ANRSC) pentru o majorare cu 40% a tarifelor, dar nici aceasta nu ar fi de ajuns, pentru că fundamentarea noului tarif a fost făcută la nivelul salariilor din 2018, iar de la 1 ianuarie salariul minim cu care sunt plătiţi cei mai mulţi angajaţi a crescut, cum a crescut şi preţul la combustibili şi materiale, dar şi la curent.

„Noi, liberalii, nu vom fi niciodată de acord cu creşterea preţului la apă. Trebuie să epuizăm toate celelalte căi!”, a spus Cristian Mitrofan, consilier local şi preşedinte al PNL Curtea de Argeş, la Aga de săptămâna trecută.

Ionuţ Andrei le-a spus în repetate rânduri consilierilor locali că Aquaterm poate deveni rentabilă, iar apa, mai bună, dar e nevoie de bani. „Ajutaţi-ne cât puteţi, dar cât mai repede! Problema stă aşa - de ce ne-aţi mai chemat (Consiliul de Administraţie a fost înfiinţat de două luni, la iniţiativa Consiliului Local, respectându-se astfel, în sfârşit, legea – n.a.), dacă nu ne daţi bani?! Dacă vreţi să facem ceva cu compania asta, putem să facem, dar e nevoie de bani!”, a spus preşedintele CA.

În opinia administratorilor, sunt câteva măsuri care trebuie luate imediat şi care reprezintă un prim pas spre deblocarea societăţii. Pentru ele e nevoie însă de bani, dar din bugetul local nu au fost alocaţi, iar creşterea tarifelor nu e suficientă.

Hits: 728

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments (1)