Claudia Mihăilescu, cel mai mare punctaj la selecţia membrilor Consiliului de Administraţie al Aquaterm

Category: Administratie Published: Monday, 29 October 2018 Written by Interes argesean

Societatea Fox Management Consultants SRL, cea care se ocupă de recrutarea membrilor Consiliului de Administraţie (CA)  al Aquaterm, a finalizat procedura şi a făcut publice rezultatele selecţiei. După cum aţi aflat din ziarul nostru, s-au înscris pe lista celor care vor să facă parte din CA nouă persoane – Florin Mituş, director la BCR Curtea de Argeş, funcţionarii publici Constantin Teodorescu şi Adriana Ciorbaru, Lucian Sterioiu, de la Liceul Tehnologic Auto, Mihai Stoicescu, jurist, omul de afaceri Gheorghe Alecsei, actualul administrator al Aquaterm, Gabriel Nastea, Claudia Mihăilescu, jurist, Viorel Popescu, manager  al Spitalului Municipal. „Au rămas opt din nouă candidaturi”, ne-a spus Dorin Savu, şeful Biroului de Resurse Umane din Primărie. Al nouălea candidat, Gabriel Nastea, nu a mai depus scrisoare de intenţie ca să treacă în etapa următoare a selecţiei administratorilor „din motive personale”, după cum ne-a spus acesta.

Ce indemnizaţii vor avea

Clasamentul  celor rămaşi în cursă pentru un post în CA este următorul – cel mai mare punctaj, 106,10 puncte, a fost obţinut de Claudia Mihăilescu, urmată de Viorel Popescu, Adriana Ciorbaru, Florin Mitucă, Lucian Sterioiu, Mihai Stoicescu, Gheorghe Alecsei, Constantin Teodorescu. În mod normal, primii cinci vor fi membrii CA. Indemnizaţiile lor vor fi stabilite de Consiliul Local, mai puţin pentru Viorel Popescu, m anagerul Spitalului, care va lucra gratis ca să nu fie în stare de incompatibilitate.

Tot în mod normal, Consiliul Local ar fi trebuie să ia act de rezultatele selecţiei candidaţilor pentru CA la şedinţa ordinară programată pentru marţi, dar pe ordinea de zi nu este niciun punct referitor la Aquaterm, iar următoarea şedinţă ordinară are loc în ultima marţi din noiembrie, după ce actualului administrator al societăţii, Gabriel Nastea, îi expiră mandatul, pe 22 noiembrie.

Dacă nu va fi convocată „de îndată” o şedinţă de Consiliu până pe 22 noiembrie, şedinţă la care Consiliul Local să facă demersurile necesare pentru înfiinţarea şi funcţionarea CA, atunci Adunarea Generală a Acţionarilor, care este constituită tot din Consiliul Local, va trebui să se întrunească şi să prelungească mandatul administratorului. Complicat, dar necesar dacă administraţia locală vrea cu adevărat ca societatea care furnizează utilităţile la Curtea de Argeş să funcţioneze legal.

Hits: 1649

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments