Reţeaua de apă din centrul municipiului va fi refăcută pe o distanţă de 10 kilometri

Category: Administratie Published: Monday, 22 October 2018 Written by Interes argesean

Deocamdată, se lucrează la studii şi documentaţii

Primăria Curtea de Argeş a încredinţat direct un contract în valoare de 132.000 de lei unei firme din Focşani, Iulgrimoni Services, pentru „Servicii de elaborare DALI/SF pentru reabilitare/modernizare/extindere reţea apă/apă uzată”, conform LicitatiaPublica.ro. Contractul presupune realizarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (DALI) pentru reţeaua de apă din zona centrală a municipiului. Astfel, se vor face studii de teren, studii de fezabilitate, etc., pentru o reţea de aproximativ 10 kilometri, la care se vor adauga branşamente. Reţea care va fi reabilitaă ţine de pe strada Victoriei, la intrarea în oraş, şi până pe strada Eroilor, după Mănăstire.

„Ne pregătim pentru proiectul cel mare, cu piste de biciclete în centru, şi vrem să fie toate reţelele subterane în bună stare şi noi, ca să nu mai spargem asfaltul după aceea, după ce proiectul va fi fost implementat”, ne-a spus Constantin Teodorescu, de la Biroul de Investiţii din Primărie.

Proiectul despre care acesta vorbeşte se numeşte „Dezvoltarea unui sistem de transport modern, accesibil și durabil în Municipiul Curtea de Argeș”, şi are o valoare totală de 40,765,989.88 lei. Obiectivele acestui proiect sunt dezvoltarea rețelelor de piste dedicate circulației bicicletelor și înființarea sistemelor de închiriere a bicicletelor: dezvoltarea rețelelor de piste cu 4,061 km dedicate circulației bicicletelor şi înființarea a 4 sisteme de închiriere a bicicletelor; 15 locatii pentru parcări pe termen scurt în vecinătatea principalelor puncte de interes. 

 

Hits: 882

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments