La Băiculeşti, teren de fotbal de 4 miliarde, iar sătenii îşi riscă viaţa din cauza gropilor

Category: Administratie Published: Thursday, 04 October 2018 Written by Interes argesean

Primarul spune că zona reclamată aparţine CFR-ului, dar declară că va repara, pe riscul său, drumul

Comuna Băiculeşti are  2100 de gospodării şi 2350 de locuinţe şi un primar cu aspiraţii fotbalistice, dacă este să avem în vedere ultima sa achiziţie. Conform licitatiapublica.ro, comuna Băiculeşti încredinţează  direct un contract execuţie lucrări, pentru investiţia: ”Construire teren de sport în satul Tutana, comuna Băiculeşti, judeţul Argeş”.

Potrivit anunţului  de pe sistemul de achiziţii publice, „valoarea estimată a lucrărilor ce urmează a se realiza este calculată conform devizului general şi luându-se în calcul cheltuieli pentru investiţia de bază = 388.334,94 lei, organizare de şantier = 7.766,70 lei”, valoarea estimată a contractului fiind de 396.101,64 lei fără TVA.

Fondurile necesare pentru lucrări se regăsesc în programul achiziţiilor publice al unităţii şi în bugetul unităţii la capitolele şi articolele bugetare corespunzătoare încadrării acestora, pentru anul 2018 şi 2019, precizează anunţul, deci sunt bani din bugetul local. Caietul de sarcini al achiziţiei precizează că stadionul de la Tutana va avea o suprafaţă de 760 de metri pătraţi (38x40 m).

Primarul Niculaie Dragnea susţine că terenul de sport ar fi fost o solicitare a sătenilor. „Oamenii din sat ne-au cerut un teren de sport acolo, şi va fi amenajat lângă sediul fostei primării din Tutana”, ne-a spus edilul comunei. În privinţa banilor el spune că proiectul este cu cofinanţare de la AFIR (Agenţia pentru Fianţarea Investiţiilor Rurale), şi nu ştie de ce pe sistemul electronic de achiziţii publice apare ca investiţie a bugetului local.

De ce au nevoie cetăţenii din comună, de fapt

Un locuitor al comunei Băiculeşti, satul Tutana, deci dintre cei care se vor bucura enorm când stadionul de pe uliţă va fi gata, ne-a trimis la redacţie un mesaj trist. „Aceste fotografi (cele care ilustrează articolul – n.a.) sunt făcute de mine la trecerea de cale ferată de la Zigoneni, care duce în două sate foarte populate, Valea lui Enache şi Anghineşti. Această trecere este un real pericol din cauza gropilor”. Omul speră ca autorităţile locale să ia măsuri „până ce nu se va întâmpla o nenorocire cu cineva care va fi lovit de tren cum s-a întâmplat acum un an cu o tânără care a scăpat ca prin minune”. Deci, ceva de făcut cu cele patru miliarde de lei vechi ar fi.

Primarul Dragnea ştie de problemele pe care le au cetăţenii cu gropile din asfalt, dar afirmă nu poate să facă nimic, cel puţin deocamdată. „Ştiu despre problemele semnalate, la calea ferată de la Valea lui Enache. Din păcate, zona aparţine CFR-ului, iar noi am solicitat repararea ei, dar nu am primit niciun răspuns. Noi, ca administraţie locală, nu putem să facem lucrări pe un teren care nu ne aparţine, dar când voi începe o asfaltare la Valea lui Enache, pe riscul meu, o să repar şi lângă calea ferată”, ne-a mai declarat primarul de la Băiculeşti.

Hits: 1095

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments