Primarul din Corbi plantează flori în gropile drumului judeţean de pe raza comunei

Category: Administratie Published: Thursday, 26 April 2018 Written by Interes argesean

El îi invită pe toţi cei cărora le plac florile să îi fie alături

Primarul comunei Corbi, Virgil Baciu, are o invitaţie pentru argeşenii cărora le plac florile. „Îi invit pe toţi cei care vor să plantaze flori să facă acest lucru în gropile din drumul judeţean de pe raza comunei noastre. Aşa, gropile vor fi frumoase”, spune Virgul Baciu. Drumurile comunale arată bine pentru că au fost modernizate, dar  drumurile judeţene sunt pline de gropi.  Fix pe unde sunt gropile mai mari, primarul a pus afişe pe care scrie „Ne cerem scuze. Acest drum aparţine Consiliului Judeţean”. Sunt multe astfel de afişe pe tot traseul drumului judeţean.

O alunecare de teren cu risc mare

 „În perioada Paştelui ne-am luat multe înjurături de la cei care au tranzitat comuna şi care au dat cu maşinile în gropile de pe drumul judeţean. Ne-am zis că nu avem noi nicio vină să fim înjuraţi, şi am decis să-i informăm pe cetăţeni cui aparţin drumurile şi cine trebuie să le repare”, motivează primarul din Corbi punerea afişelor.  El a încercat să „sensibilizeze” Consiliul Judeţean (CJ) să repare şoseaua, dar fără succes, cel puţin până acum. Totuşi, la sfârşitul săptămânii trecute o echipă de la CJ s-a deplasat la Corbi şi a făcut fotografii afişelor. „Înainte de a pune afişele am trimis adrese către Consiliul Judeţean, iar de curând am cerut şi pe situaţii de urgenţă să fie reparat drumul, pentru că este o alunecare de teren cu un risc mare pentru cei care nu cunosc locul, vin cu viteză din nord spre sud şi se pot întâmpla catastrofe. Nu am primit niciun răspuns oficial de la Consiliul Judeţean, dar a venit o echipă care tot curăţă gropile. Noi în perioada Paştelui le-am plombat, între ghilimele fie spus, cu un amestec de piatră concasată, ca să mai atenuăm puţin şocurile. Ei (echipa CJ – n.n.) au venit, au curăţat toate gropile, au scos tot ce am pus noi în ele, în vederea plombării, şi le-au făcut şi mai mari. Le-am şi zis – de ce nu le asfaltaţi acum, nu să faceţi  gropile şi mai mari pe 50 de kilometri de drum judeţean. Până puneţi asfaltul se fac şi mai mari şi se umplu de praf şi de mizerie. Nu am văzut asemenea tip de organizare, defectuos”, ne-a declarat primarul Virgil Baciu.

Având în vedere toate acestea, e foarte posibil ca drumul judeţean din Corbi să fie primul din ţară în care toate gropile vor fi pline de flori, dacă invitaţia lansată de primar va avea succes.

Gina Grigorescu

Hits: 969

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments